Sportivii de la Clubul Sportiv Universitar Suceava, pregătiți de antrenoarea Sorina Diaconescu, au avut o evoluție de excepție la Cupa Miercurea-Ciuc, competiție ajunsă la cea de-a cincea ediție.
În bazinul din Harghita s-au întrecut peste 460 de înotători de la 40 de cluburi din întreaga țară, iar sucevenii s-au întors acasă cu 24 de medalii, confirmând forma excelentă din acest sezon.
Cea mai prolifică sportivă a delegației a fost Anastasia Pețenghe, care a cucerit nu mai puțin de șase medalii de aur. Ioana Scepanschi a urcat de patru ori pe podium (3 locuri I și 1 loc III), în timp ce Sofia Drăgoi a adunat o medalie de aur și trei de argint.
Irina Diaconescu a obținut două medalii de bronz, iar Filip Andriu a fost din nou printre remarcați, cu un palmares bogat: o medalie de aur, trei de argint și două de bronz. Vlad Diaconescu a completat lista medaliaților, urcând de două ori pe podium (locurile II și III).
Din echipa CSU Suceava au mai făcut parte Luca Drăgoi, David Popescu și Adrian Atudorei, care au contribuit la rezultatele excelente ale clubului.


