Sponsori Sponsori

Cetatea 1932 Suceava continuă campania de achiziții

CSM Cetatea 1932 Suceava își consolidează lotul pentru sezonul competițional 2025–2026 cu două transferuri de perspectivă.

Gruparea „alb-albastră” a anunțat oficial sosirea portarului David-Florin Feșteu și a mijlocașului lateral Marius Codreanu, doi tineri considerați printre cei mai promițători din generația lor.

David Feșteu, născut în 2007, vine din județul Mureș și are un parcurs solid la nivel juvenil. Acesta s-a format la CS Iernut și CFR Cluj, iar în ultimele sezoane a bifat apariții la Politehnica Iași și Știința Miroslava. Tânărul goalkeeper vine să întărească compartimentul defensiv și este văzut ca un pariu pe termen lung de stafful tehnic sucevean.

Pe flancul mijlocului a fost adus Marius Codreanu, născut în 2006, un produs al renumitei Academii „Gheorghe Hagi”. Cu selecții la naționala U17 și o experiență recentă la nivel de seniori în Liga a III-a, la SCM Zalău, Codreanu este al 12-lea jucător care se alătură formației pregătite de Dorin Goian.

Aceste două transferuri se adaugă unei veri extrem de active pe piața transferurilor pentru echipa suceveană, care a adus nu mai puțin de zece jucători până acum: Cosmin Tucaliuc, Alexandru Savin, Radu Ungurianu, Păunel Apetrei, Cristian Ghedrouțan, Mario Bai, Ciprian Perju, Cristian Balgiu, Alexandru Zaharia și Răzvan Gorovei.

Total
0
Shares
Related Posts