Sponsori Sponsori

Zimbrii Rarăului, locul IV la Flag Rugby Tournament Paris 2025

Echipa Asociației Clubului Sportiv Zimbrii Rarăului a încheiat cu fruntea sus participarea la Flag Rugby Tournament Paris 2025, competiție internațională dedicată sportivilor cu dizabilități, organizată sub egida Special Olympics.

România, reprezentată de sportivii suceveni, a ocupat locul al IV-lea, într-un turneu unde rugby-ul a fost mai mult decât sport – a fost o lecție de viață și o dovadă de incluziune prin mișcare.

Echipa a fost formată din: Alexandra Cristina Ionel, Alina Dumitrița Moroșan, Bianca Paula Leuștean, Cătălina Petruța Leuștean, Vasile Robert Niga, George Tudor Lesenciuc, Marian Claudiu Macovei, Vlăduț Iulian Cazac, Daniel Coca și Raul Paul Moroșan. Aceștia au fost îndrumați de o echipă tehnică dedicată: profesorii Lucian Preuțescu și Alexandra Dediu, însoțiți de Mihaela Ioneac, Camelia Tâmpău și Ioan Stanciu Rusu, reprezentant Special Olympics România.

Într-o competiție dominată de echipe cu experiență în rugby tag – sportivi care se antrenează constant de trei ori pe săptămână – reprezentanții României au făcut față cu demnitate, curaj și ambiție. Într-un climat în care sportul este parte integrantă din viața de zi cu zi, cum este cazul Franței, elevii români au demonstrat că talentul și spiritul de echipă pot compensa lipsa experienței internaționale.

„Dincolo de rezultat, a fost o experiență de neuitat și o lecție de viață pentru toți. Copiii au dat dovadă de curaj, încredere, abilități de decizie și multă ambiție. Sportul este o metodă reală de incluziune. Cu toate provocările întâmpinate, copiii s-au descurcat onorabil, fiind singura competiție la care au participat. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au făcut această deplasare posibilă.”, a declarat profesorul Lucian Preuțescu, coordonatorul echipei.

Efortul a fost susținut de o comunitate întreagă care a crezut în puterea sportului de a transforma destine: Special Olympics România, Federația Română de Rugby, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, ACS Zimbrii Rarăului, Școala Profesională Specială, SC AC Mobile SRL, Hotel Aldi, Fundația Umanitară „Nord 2001”, Wood Bucovina și La noi în Bucovina.

Total
0
Shares
Related Posts