Șoimii Gura Humorului, Juniorul Salcea și Bradul Putna continuă lupta pentru prima poziție care asigură participarea la barajul de promovare în Liga a III-a.
Scorul rundei cu numărul 26 a fost reușit de Juniorul Suceava care a umilit-o pe Bucovina Dărmănești. Formația manageriată de Bogdan Pantea a câștigat cu scorul de 10-1 în partida disputată pe teren propriu cu gruparea din Dărmănești. Denis Solovăstru (patru goluri), Marius Zaharie (trei goluri), Andrei Vaman (două goluri) și Andrei Ionescu au punctat pentru formația gazdă.
Recolta Fântânele a dispus la masa verde ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc. Echipa câmpulungeană se confruntă cu probleme financiare, iar partidele recente au însemnat eforturi mari din partea clubului, motiv pentru care în această rundă i-au anunțat pe oficialii AJF că nu se vor prezenta la partidă.
Progresul Frătăuții Vechi și Șomuzul Preutești au oferit un meci spectaculos cu 5 goluri. Formația gazdă s-a impus cu scorul de 3-2 grație reușitelor semnate de Theodor Lelcu, Cătălin Savu și Sebastian Ignătescu, în timp ce Doruțu Petrariu a înscris două goluri pentru trupa din Preutești.
Un alt meci spectaculos a avut loc între Moldova Drăgușeni și Bradul Putna. Oaspeții s-au impus cu scorul de 5-3. Pentru echipa antrenată de Dimitrie Bîru au înscris Timotei Rusu, Cosmin Coroamă (două goluri), Liviu Coroamă și Vasile Chirilescu, în timp ce pentru gruparea din Drăgușeni au înscris Flavius Pânzariu (două goluri) și Costinel Mucileanu.
Juniorul Salcea a câștigat la limită derby-ul cu Viitorul Liteni, scor 2-1. Partida a început cum nu se putea mai prost pentru echipa pregătită de Paul Bosancu după ce goalkeeper-ul său, Angel Băiceanu, a fost eliminat după doar 5 minute de joc. Oaspeții au deschis scorul prin Cosmin Mitoșeriu, însă gazdele au întors soarta partidei. Mai întâi, Vasile Vitu a egalat în minutele de final ale primei reprize, în timp ce Ionel Zamă a dat lovitura în partea secundă a jocului.
Gruparea Șoimii Gura Humorului a învins la scor formația Sporting Poieni Solca, scor 5-0, într-o partidă disputată pe teren propriu. Nicu Kuruk, Lucian Luchian, Șerban Tunsu (două goluri) și Emanuel Moloce și-au trecut numele pe lista marcatorilor.
Forestierul Frumosu a câștigat la masa verde partida cu echipa secundă a Rădăuțiului, formație retrasă din campionat, în timp ce Minerul Iacobeni a stat în această rundă.
Clasamentul Ligii a IV-a:
| # | Echipa | M | V | E | I | GM | GP | P |
| 1 | ACS FC Șoimii Gura Humorului | 24 | 21 | 65p | ||||
| 2 | ACS Juniorul Salcea | 24 | 14 | 61p | ||||
| 3 | CS Bradul Putna | 24 | 32 | 60p | ||||
| 4 | ACS Juniorul Suceava | 24 | 28 | 57p | ||||
| 5 | CSO Viitorul Liteni | 25 | 41 | 46p | ||||
| 6 | ACS Forestierul Frumosu | 24 | 57 | 38p | ||||
| 7 | ACS Șomuzul Preutești | 25 | 47 | 36p | ||||
| 8 | AS Progresul Frătăuții Vechi | 24 | 51 | 32p | ||||
| 9 | ACS Recolta Fântânele | 24 | 55 | 31p | ||||
| 10 | ACS Moldova Drăgușeni | 25 | 76 | 30p | ||||
| 11 | ACS Sporting Poieni Solca | 24 | 84 | 25p | ||||
| 12 | AS Minerul Iacobeni | 24 | 72 | 24p | ||||
| 13 | AS Bucovina Dărmănești | 24 | 96 | 21p | ||||
| 14 | AS Amatorii Rarău | 24 | 108 | 6p | ||||
| 15 | CSM Bucovina II Rădăuți | 25 | 85 | 0p |
Articol scris de: Adrian Negru
Sursa foto: Fotograful Sportiv


