Foresta Suceava încheie anul pe primul loc | Șomuz Fălticeni le-a dat o mână de ajutor ”galben-verzilor”

Ultima etapă din acest an o readuce pe Foresta Suceava la șefia Seriei I a Ligii a III-a. Trupa lui Croitoru obține un succes important în deplasare, iar Șomuz Fălticeni o învinge pe CSM Bacău. 

În ciuda problemelor cu care s-a confruntat Foresta Suceava în acest sezon, formația de pe Areni va avea parte de o vacanță liniștită după ce au reușit să învingă una dintre contracandidatele la promovare, Știința Miroslava. Un ajutor important a venit și de la Fălticeni, acolo unde Șomuz a câștigat în fața liderului dinaintea acestei runde, CSM Bacău. Ambele reprezentante ale județului Suceava s-au impus sâmbătă cu același scor, 2-1. Vineri, în deschiderea rundei, CSM Bucovina Rădăuți a câștigat tot cu 2-1 la Bacău, în fața celor de la Fotbal Club.

În partida de la Uricani, cele două formații au prestat un joc echilibrat, iar gazdele au irosit chiar și un penalty comis în propriul careu de Vlad Cimbru. După o primă repriză nulă, cea de-a doua a adus și golurile. Mai întâi Foresta a punctat prin Odoh Chika în minutul 64, iar ulterior Vasile Nechita a majorat avantajul de pe tabelă al ”galben-verzilor” în minutul 78. Ieșenii au marcat golul de onoare în minutele de prelungiri stabilind astfel și scorul final. Trupa lui Florin Croitoru obține nu doar cele trei puncte ci și primul loc la ultimul joc din acest an.

Șomuz Fălticeni a învins liderul dinaintea acestei runde și încheie anul cu încă trei puncte. Ionel Stoian și Andrei Sahlean au înscris golurile în victoria cu scorul de 2-1 în fața trupei pregătite de Cristi Popovici. La pauză, fălticenenii conduceau cu 2-0, iar în partea secundă băcăuanii au reușit doar golul de onoare. Victoria este una de moral pentru formația antrenată de Daniel Stoica.

Clasamentul Seriei I a Ligii a III-a:

Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. ACS Foresta Suceava 13 8 3 2 32-18 14 27
2. CSM Bacău 13 8 1 4 19-11 8 25
3. CSM Bucovina Rădăuţi 13 6 5 2 21-13 8 23
4. CS Ştiinţa Miroslava 14 6 1 7 21-22 -1 19
5. CSM Vaslui 14 4 6 4 22-20 2 18
6. ACS FC Bacău 13 4 3 6 18-18 0 15
7. ACS Şomuz Fălticeni 14 3 6 5 19-25 -6 15
8. CS Aerostar Bacău 13 3 3 7 12-19 -7 12
9. AS FC Rapid Brodoc 13 3 2 8 11-29 -18 11

În 2024, campionatul Ligii a III-a se va relua în a doua săptămână a lunii martie.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Știința Miroslava

 

Total
0
Shares
Related Posts