Sponsori Sponsori

Victorie de senzație pentru CSU Suceava în Liga Zimbrilor! „Universitarii” au învins Potaissa Turda în Sala LPS

CSU Suceava a reușit una dintre cele mai importante și spectaculoase victorii ale sezonului, impunându-se la limită, 27–26, în fața puternicei Potaissa Turda, ocupanta locului 3 înaintea etapei.

Deși porneau cu șansa a doua, handbaliștii lui Bogdan Șoldănescu au reușit să întoarcă toate calculele hârtiei și să obțină două puncte uriașe în lupta pentru pozițiile superioare. Sucevenii au intrat excelent în meci reușind să conducă ostilitățile în fața unei formații ardelene bine organizate. La pauză, tabela indica 15–13 pentru CSU Suceava, după o repriză în care apărarea a funcționat la parametri înalți, iar portarul Șelaru și-a făcut simțită prezența cu intervenții sigure.

Repriza a doua a adus un joc intens, Turda forțând revenirea, însă „universitarii” nu au făcut niciun pas în spate. Publicul sucevean, din nou la înălțime, și-a purtat favoriții spre un final dramatic, în care CSU a gestionat perfect ultimele faze. Fluierul final a consfințit o victorie mare, 27–26.

Portarul George Șelaru a fost omul meciului, cu 12 intervenții care au cântărit enorm în momentele cheie. În ofensivă, cei mai buni marcatori au fost:

  • Târzioru – 7 goluri

  • Zarițchi – 4 goluri

  • Gavriloaia – 4 goluri

  • Șerban – 4 goluri

Au mai punctat: Ilucă (2), Lazurcă (2), Iordachi (2), Grigore (1), Bologa (1).

CSU Suceava: Șelaru, Podovei, Sîrghie – Târzioru, Zarițchi, Gavriloaia, Șerban, Ilucă, Lazurcă, Iordachi, Grigore, Bologa, Bruj, Dascălu, Niculaie, Chiruț. 

Clasament Liga Zimbrilor: 

Loc Echipa J V E P GM GP Dif Pct
1 ACS HC Buzău 2012 7 6 1 0 230 217 +13 13
2 CS Dinamo București 7 5 0 2 240 181 +59 10
3 AHC Potaissa Turda 8 5 0 3 241 223 +18 10
4 SCM Politehnica Timișoara 7 5 0 2 218 202 +16 10
5 CSM București 8 4 1 3 221 221 0 9
6 CS Minaur Baia Mare 7 3 2 2 196 190 +6 8
7 CSU din Suceava 7 4 0 3 227 225 +2 8
8 CSM Vaslui 7 4 0 3 217 216 +1 8
9 CSM Constanța 8 1 1 6 215 243 −28 3
10 CS Universitatea Cluj 8 1 1 6 220 251 −31 3
11 CSM Sighișoara 8 0 0 8 210 266 −56 0

În etapa următoare, „universitarii” vor avea din nou un test dificil, pe terenul celor de la CSM București, într-o partidă programată vineri, 28 noiembrie.

 

Sursa foto: Viorel Macovei

Total
0
Shares
Related Posts