Trei fotbaliști ai Forestei Suceava au fost depistați pozitiv cu Covid-19

Antrenamentele echipei de fotbal Foresta Suceava au fost suspendate pentru o perioadă după ce trei dintre fotbaliștii pregătiți de Dorin Goian au fost depistați pozitiv cu Covid-19. 

Andrei Ciutac, președintele clubului ACS Foresta Suceava a anunțat marți, 21 iulie, faptul că trei dintre fotbaliștii ”galben-verzilor” sunt infectați cu Covid-19. Totodată, acesta a precizat că antrenamentele au fost suspendate, iar în cursul zilei de miercuri se va efectua o dezinfecție la Stadionul Areni. Cei trei fotbaliști depistați pozitiv cu noul coronavirus sunt: Andrei Sahlean, Cosmin Rotaru și Ruben Sumanariu. Cei trei sunt asimptomatici conform informațiilor transmise de oficialul sucevean.

Andrei Ciutac: ”Antrenamentele clubului au fost suspendate momentan. Urmează o dezinfecție generală la Stadionul Areni”

”În urma sosirii primelor rezultate ale testelor Covid-19, trei dintre componenții clubului Foresta Suceava au fost depistați pozitiv în urma testării. Conform legisislației în vigoare, aceștia sunt internați în acest moment în spital. Până la sosirea tuturor rezultatelor și a măsurilor pe care DSP Suceava ni le va impune, activitatea clubului Foresta Suceava a fost suspendată.”, a declarat Andrei Ciutac, președintele executiv al Forestei Suceava. 

Oficialul ”galben-verzilor” așteaptă totodată și informările de la DSP privind cazul celor trei jucători pentru a putea vedea dacă echipa își va putea desfășura antrenamentele cu jucătorii testați a cărui rezultat a fost negativ.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Dănuț Chidoveț

Total
0
Shares
Related Posts