Sponsori Sponsori

Peste 150 de copii s-au întrecut la campionatul județean de șah rapid

Șahul este cunoscut nu doar pentru valoarea sa competitivă, ci și pentru numeroasele beneficii pe care le aduce celor care îl practică.

Șahul nu este doar un joc, ci o activitate complexă, recunoscută pentru multiplele beneficii pe care le aduce celor care îl practică. Suceava a fost, astăzi, gazda unui eveniment dedicat tinerilor pasionați de șah, un sport al minții care atrage tot mai mulți copii și adolescenți din județ. Peste 150 de participanți din tot județul au avut ocazia să-și pună la încercare abilitățile și să se întreacă într-o competiție de șah organizată pentru a celebra și încuraja acest sport al minții.

”Beneficiile sunt multiple, în primul rând dezvoltă gândirea logică. Copiii își pot face face planuri pe termen scurt, pe termen lung, dezvoltă memoria, dezvoltă abilitatea de a-ți asuma niște riscuri, de a-ți face mini planuri, macro planuri. Șahul este complementar cu orice sport de mișcare, fotbal, handbal, volei, înot, ajută și la celelalte sporturi.”, a precizat Doru Ailincăi, organizator.

Mai ales pentru copii, acest sport poate influența pozitiv abilitățile cognitive și comportamentale.

”Avem la noi în țară două programe, șah în școală și educație prin șah. În cadrul acestor programe profesorii de educație fizică sunt pregătiți ca să predea șahul și da, consider că este foarte important că se fac pași pentru a implementa în cât mai multe școli șahul. La categoriile mai mari sunt anumiți copii care au deja o anumită experiență, au participat la turnee importante, precum circuitul Grand Prix de la noi din țară.”, a mai adăugat Vasile Țîmpău, organizator.

La această competiție, organizatorii au selectat cei mai buni 150 de tineri șahiști din județul Suceava care au avut un prilej de a-și demonstra abilitățile și perseverența în fața adversarilor. Pentru unii, acest sport le-a adus o serie de beneficii.

”Primul concurs la care am participat a fost fix la școala mea de proveniență, Miron Costin, acel concurs m-a motivat cumva să continui să joc șah și așa am reușit să ajung la etapa națională. Eu am găsit o pasiune în jocurile acestea de strategie, le-am văzut foarte, o modalitate cumva de a-mi petrece timpul liber, nu am văzut niciodată șahul ca fiind un stres pentru mine. Mereu l-am jucat cu zâmbetul pe buze.”, a spus Sebastian Teodor Trifan.

”Am început de la un profesor, apoi am descoperit că am acest talent și am continuat singură. La școală învăț mult mai ușor, trebuie doar să citesc o dată lecția și am reținut-o din cap, pot să mă concentrez mult mai ușor. Dacă joc cu niște copii mai buni decât mine, îmi ia jumătate de oră, o oră, chiar am avut concursuri în care am participat și două ore, chiar și trei, dar dacă joc cu copii mai slabi, 5-10 minute, nu mult.”, a mărturisit Antonia Maria Druță.

”Am 16 ani și în prezent practic cam de la 9 ani acest sport, șahul. Când eram mică nu aveam niciun fel de știință despre șah sau așa ceva, fratele meu având la grădiniță posibilitatea să aleagă un opțional, a ales șah. Învățând să joace, pe măsura ce a avansat, a adus jocul în casă. Am început să învăț și eu și tatăl meu și jucam toți 3. Am fost pe la Piatra Neamț, la Arad, la Constanța, la Buzău, Bacău și la Suceava, am fost la multe concursuri în țară, și naționale și județene. În primul rând m-a învățat să am răbdare, răbdarea pentru mine când eram mică era un fel de necunoscută. Îmi place să stau la masă ore întregi, pot juca partide, la șah la asta mă refer, ore întregi. Chiar îmi place.”, a precizat Alexia Mitrofan, o altă pasionată a acestui sport.

Participanții și spectatorii au avut ocazia să admire câteva piese de șah de colecție expuse în cadrul evenimentului.

”Asta-i pasiunea mea. Le-am adus cu drag aici pentru a le vedea copiii care au venit aici, am văzut că au fost foarte entuziasmați de piesele astea, care sunt un pic speciale, sunt diferite față de șahul normal.”, a conchis Vasile Bolohan, colecționar de piese de șah.

Astfel, tinerii au avut oportunitatea de a vedea cum a evoluat șahul și de a înțelege valoarea acestui sport dincolo de tabla de joc.

Total
0
Shares
Related Posts