O nouă zi, un alt transfer pentru Foresta

Nu trece o zi în care conducerea Forestei Suceava să nu transfere încă un jucător.  

Foresta Suceava se poate asemăna cu vice-campioana României, FCSB, dar nu din punct de vedere al performanțelor, cele două echipe se aseamănă la numărul mare de jucători pe care conducerea clubului îi transferă. Foresta a reușit astăzi legitimarea unui alt jucător, de data aceasta român, este vorba de fundașul central Florin Cordoș, jucător care a evoluat în trecut la formații precum Universitatea Cluj, Arieșul Turda, FC Brașov și Luceafărul Oradea. Cordoș are 23 de ani și este evaluat de site-ul de specialitate transfermarkt la 75.000 euro. Acesta are șanse mari de titularizare în meciul de sâmbătă pe care Foresta îl dispută pe teren propriu în compania celor de la CS Balotești.

Nuno Pedro se confruntă cu probleme de lot, dacă italianul Masella este suspendat, Pappoe, Acolatse, Belevschi și Dănilă sunt accidentați. La conferința de presă de astăzi, Nuno Pedro a susținut că principalul obiectiv în meciul de sâmbătă este victoria, iar de duminică se pot gândi și la meciul de marți din cadrul turului al IV-lea al Cupei României cu Aerostar Bacău.

Este un meci dificil, pentru că echipa din Balotești este una dintre contracandidatele noastre directe în lupta pentru evitarea retrogradării. Trebuie să fim concentrați și să nu mai repetam greșelile de la Sibiu, care ne-au costat scump. Ne-am pregătit bine în ultima săptămână, iar jucătorii sunt motivați să câștige acest meci, mai ales că jucăm acasă. E o ocazie de a urca în clasament, de a părăsi ultimul loc. E important că suporterii noștri să vină în număr cât mai mare la stadion. Sper să le dedicăm o nouă victorie la final.   

Sursa foto: Monitorul de Cluj

Total
0
Shares
Related Posts