Luptă strânsă între Șoimii Gura Humorului, Juniorul Salcea și Forestierul Frumosu în vârful clasamentului Ligii a IV-a

smart

Victorii importante pentru formațiile favorite în runda cu numărul VIII a Ligii a IV-a.

Șoimii Gura Humorului continuă seria fără greșeală în Liga a IV-a și ajunge la 7 victorii din tot atâtea meciuri. Gruparea humoreană ocupă primul loc cu 21 de puncte fiind urmată în clasament de Juniorul Salcea și Forestierul Frumosu cu câte 19 puncte, însă ambele cu un joc mai mult decât ocupanta primului loc. Din spate vin Bradul Putna, Juniorul Suceava, Viitorul Liteni și Șomuzul Preutești.

În derby-ul dintre Juniorul Suceava și Șomuzul Preutești câștig de cauză a avut trupa pregătită de Bogdan Pantea. ”Juniorii” s-au impus cu scorul de 2-0 grație reușitelor semnate de Marius Zaharie și Narcis Eminovici. În urma acestei victorii, jucătorii lui Pantea depășesc în clasament echipa din Preutești.

Dan Lungu cu o dublă, Ionuț Nuțescu, Alin Scutariu și Petrică Maftei i-au adus echipei pregătite de Demis Maranda și Cătălin Holca o victorie fără discuții în deplasare în fața formației din Fântânele care se află într-o situație delicată. Formația din Liteni dă semne de revenire după ce în această vară a pierdut o parte importantă din nucleul echipei.

Același scor s-a înregistrat și în partida dintre Progresul Frătăuții Vechi și Juniorul Salcea. Echipa antrenată de Paul Bosancu nu a avut milă de adversar și l-a spulberat cu 5-0. Golurile echipei au fost înscrise de Emanuel Moloce (3 goluri), David Barbir și Constantin Bumbac. Formația din Salcea respiră în ceafa celor de la Șoimii Gura Humorului de la care așteaptă un prim pas greșit.

Tot cinci goluri a înscris și gruparea din Frumosu, însă a primit două. Forestierul Frumosu a dispus de Bucovina Dărmănești cu scoruld e 5-2 grație reușitelor semnate de Ionuț Bodale, Daniel Timiș, Alexandru Munteanu și Marian Popiuc (2 goluri).

Moldova Drăgușeni a continuat seria meciurilor în care favoritele au înscris cinci goluri. Gruparea din Drăgușeni a obținut toate punctele din partida cu Sporting Poieni Solca câștigând cu scorul de 5-1. Pentru gazde au înscris Constantin Nechitoaia (2 goluri), Ionuț Niță, Octavian Dascălu și Florin Ailenei.

Șoimii Gura Humorului nu are adversar în Liga a IV-a, însă a avut puține emoții cu Minerul Iacobeni. Oaspeții au deschis scorul prin Marius Baicu în minutul 77, iar gazdele au revenit pe tabelă în numai câteva minute. Mai întâi, Lucian Luchian a egalat în minutul 80, iar patru minute mai târziu același Luchian o aducea în avantaj pe trupa din Gura Humorului. Cireașa de pe tort a fost pusă de Constantin Simeria în minutul 88, scor final 3-1.

ASA Rarău a dispus cu scorul de 3-0 la masa verde în fața echipei secunde a Bucovinei Rădăuți. Bradul Putna a stat în această rundă.

Clasamentul Ligii a IV-a:

# Echipa M P
1 ACS FC Șoimii Gura Humorului 7 21p
2 ACS Juniorul Salcea 8 19p
3 ACS Forestierul Frumosu 8 19p
4 CS Bradul Putna 7 16p
5 ACS Juniorul Suceava 7 15p
6 CSO Viitorul Liteni 8 14p
7 ACS Șomuzul Preutești 8 14p
8 ACS Moldova Drăgușeni 8 11p
9 AS Minerul Iacobeni 8 9p
10 ACS Sporting Poieni Solca 7 9p
11 AS Progresul Frătăuții Vechi 7 7p
12 AS Bucovina Dărmănești 7 3p
13 AS Amatorii Rarău 7 3p
14 ACS Recolta Fântânele 7 1p
15 CSM Bucovina II Rădăuți 8 0p

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Vasile Constantin

Total
0
Shares
Related Posts