Sponsori Sponsori

Handbalistul Amin Yousefinezhad se va alătura formației CSU Suceava pentru sezonul viitor

CSU Suceava își întărește echipa pentru viitorul sezon prin aducerea interului stânga iranian, Amin Yousefinezhad. Jucătorul în vârstă de 28 de ani a fost unul dintre pilonii echipei CSM Vaslui în ultima ediție a Ligii Zimbrilor și este pregătit să își aducă aportul la noua sa echipă.

“Sunt încântat de noua mea provocare, la CSU Suceava. Mi-au plăcut discuțiile pe care le-am avut cu antrenorul și cu ceilalți membri din staff. Împreună ne dorim să realizăm cât mai multe lucruri frumoase pentru echipă, fani și oraș. Voi încerca să mă familiarizez cât mai repede cu noii colegi”, a declarat Amin Yousefinezhad.

Amin Yousefinezhad este un nume de referință în handbalul internațional. Dublu campion național al Iranului și al Asiei, el a demonstrat calități remarcabile pe teren, fiind recunoscut pentru puterea și tehnica sa. De-a lungul carierei sale, Yousefinezhad a jucat pentru cluburi de prestigiu în diverse colțuri ale lumii: Metalurg Skopje (Macedonia), Kriens Luzern (Elveția), Esperance Sportive de Tunis (Africa), precum și pentru echipe importante din Iran – Niro Zamini, Naftogaz Gachsaran și Shahrdari Tabriz.

În România, el a mai evoluat pentru Dunărea Călărași, HC Buzău și CSM Vaslui.

 

Sursa foto: Sport Actual

Total
0
Shares
Related Posts