Festivalului Național de minihandbal masculin, un real succes

Clubul CSU Suceava a organizat cu succes faza pe euroregiunea RO1 a Festivalului Național de minihandbal masculin, dedicat copiilor născuți în anul 2012 și mai mici. Competiția a avut loc duminică, 2 aprilie, în sala de sport a Școlii Gimnaziale “Ion Creangă” din municipiul Suceava, și a reunit la start șase echipe, fiecare cu propriul lor antrenor.

Cu toate că fiecare echipă și-a dat toată silința, echipa CSU Suceava antrenată de Loredana Barbă s-a impus cu brio, demonstrând o tehnică excelentă și o determinare fără egal. Echipa LPS Suceava, antrenată de Cristian Adomnicăi, a ocupat locul doi, iar locul trei a fost câștigat de echipa ACS Vicov Elite Vicovu de Jos, antrenată de Ioan-Sandu Zubaș.

“Îi felicit pe toți copiii pentru jocul prestat și pentru fair-play-ul de care au dat dovadă. Mulțumesc Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava pentru că ne-a ajutat cu medalii și diplome, Asociației Județene de handbal Suceava, Tavernei Bachus, colegilor și jucătorilor junior de la CSU Suceava, care s-au dovedit și foarte buni arbitri, și nu în ultimul rând părinților pentru sprijinul oferit ca să putem organiza acest turneu”, a transmis antrenoarea Loredana Barbă.

Competiția a fost organizată cu mare atenție la detalii, iar toate echipele participante au avut ocazia să demonstreze abilitățile lor în fața unui public entuziast. Jocurile s-au desfășurat cu mare fair-play și spirit sportiv, iar toți copiii au avut ocazia să se distreze și să se bucure de experiența de a juca handbal într-un mediu competitiv.

 

Sursa foto: David Pîțu

Total
0
Shares
Related Posts