Sezonul 2025/2026 al Ligii a III-a vine cu schimbări majore de format, după cinci ani în care campionatul s-a desfășurat cu 100 de cluburi împărțite în zece serii. Începând din această toamnă, Federația Română de Fotbal a redus numărul echipelor participante la 96, acestea fiind repartizate în opt serii a câte 12 formații. Startul este programat pentru 28-29 august 2025, iar tragerea la sorți a calendarului competițional va avea loc joi, 21 august, de la ora 12:00.
Seria I, cu parfum de derby-uri moldovenești și bucovinene
Cele trei echipe sucevene din Liga a III-a, Bucovina Rădăuți, Cetatea 1932 Suceava și Șoimii Gura Humorului, și-au aflat adversarele din noul sezon. Ele vor face parte din Seria I, o grupă extrem de echilibrată, cu derby-uri regionale și dueluri de tradiție.
Componența Seriei I:
-
Bucovina Rădăuți
-
Cetatea 1932 Suceava
-
Șoimii Gura Humorului
-
Știința Miroslava
-
USV Iași
-
CSM Vaslui
-
Aerostar Bacău
-
FC Bacău 2
-
Viitorul Onești
-
CSM Adjud
-
CS Gheorgheni
-
AFC Odorheiu Secuiesc
Astfel, reprezentantele județului Suceava se pregătesc pentru confruntări atractive atât cu echipe din zona Moldovei (Iași, Vaslui, Bacău, Onești, Adjud), cât și cu formații din Harghita (Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni). Derby-urile sucevene și partidele cu grupările din Iași și Bacău se anunță adevărate puncte de atracție ale acestei serii.
Noul sistem competițional: play-off pentru promovare, play-out pentru retrogradare
Sezonul va avea două faze:
-
Sezon regular – fiecare echipă va disputa 22 de etape, tur-retur, în cadrul propriei serii. La final, primele patru clasate merg în play-off, iar locurile 5–12 în play-out.
-
Play-off – echipele calificate din Seria I se vor intersecta cu primele patru din Seria a II-a, iar promovarea în Liga a II-a va fi obținută direct de câștigătoarele celor patru grupe. Cele patru formații de pe locul 2 vor juca un turneu pentru al cincilea loc de promovare.
-
Play-out – locurile 5–12 din sezonul regular vor continua în grupe de câte opt echipe, cu meciuri într-un singur tur. Ultimele două clasate retrogradează direct, iar alte cinci echipe vor pica în Liga a IV-a în urma unui clasament general al locurilor 6.
Înainte de debutul noii ediții, trei cluburi și-au cesionat activitatea către alte entități:
-
Petrolul Potcoava → ACS Academica Balș
-
ACS AXI Adunații Copăceni → ACS AXI Arena
-
SSU Politehnica Timișoara → ACS Știința Poli Timișoara
Noul sezon de Liga a III-a va începe pe 29 august 2025 și se va încheia pe 6 iunie 2026, cu finala pentru stabilirea celei de-a cincea echipe promovate în Liga a II-a.


