Doliu în fotbalul sucevean. Eugen Huțu a încetat din viață

Omul sub conducerea căruia Foresta Fălticeni a învins-o pe Dinamo București în celebrul 4-5 din ”Ștefan cel Mare” a trecut vineri la neființă. 

Se spune că moartea nu iartă pe nimeni și nimeni nu este nemuritor, însă cel mai greu este atunci când trebuie să te desparți de cei dragi, de lumea care te iubește și mai ales de locurile unde știi că ai scris o pagină a unei frumoase povești. Eugen Huțu, omul care a realizat cele mai importante performanțe în fotbalul sucevean în ultimele trei decenii a trecut, vineri, 16 decembrie, la neființă.

Eugen Huțu a preluat-o pe gruparea din Fălticeni în 1996, iar un an mai târziu acesta promovează cu Foresta în Divizia A, iar astfel omul de afaceri mută echipa pe stadionul Areni din Suceava. În 1999, ”galben-verzii” retrogradează în divizia secundă, însă în anii 2000, gruparea suceveană revine în prima divizie fiind conudsă de ”Magiun” așa cum era numit pe atunci Marin Barbu.

Într-un reportaj realizat de GSP.ro intitulat ”Blestemul Forestei”, Eugen Huțu a avut un rol important fiind considerat ”tăticul fotbalului sucevean”.

Zeul din bazar
Fotbalul la Fălticeni a apărut în 1954, cînd s-a înfiinţat Avîntul, devenită Recolta, Energia, Chimia şi apoi Foresta. Anii de glorie sînt legaţi de Eugen Huţu, omul de afaceri care a dus în 1997 Fălticeniul în prima ligă. “Un tip uluitor, inteligent, calic şi puternic. Un zeu la vremea aia!”, povestesc foştii fotbalişti ai Forestei.
Echipa s-a mutat la Suceava, Huţu administra bazarul din localitate şi totul mergea ca pe roate pentru fotbal. Asta şi pentru că bazarul sucevean era mai mult decît o înşiruire de tarabe: 3 hectare unde se rula zilnic, în 2000, marfă de 10 miliarde de lei provenită din Ucraina, Polonia, România şi Moldova!

Fotbalul jucat de jandarmi
Acuzat de evaziune fiscală, intrat în conflict cu autorităţile din Suceava, Huţu s-a retras în 2002 cu Foresta la Fălticeni, plecînd cu porţile de la Suceava în remorcă! Echipa s-a stins acolo unde s-a născut, deşi patronul a fost ulterior achitat de justiţie.
Acum, singura echipă de seniori a oraşului de 25.000 de locuitori este Şomuz, gruparea Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi, care activează în Liga IV. În jurul stadionului “Nada Florilor”, copacii au început să se usuce. Şi un fum gros învăluie tabela de marcaj pe care nu mai e timp nici măcar de 0-0.

O echipă de vis a Forestei
E. Nae (1999-2000) – D. Bălan (1998-2001), Şchiopu (1992-1993, 1996-2002), D. Goian (1999-2002), Miu (1995-1996) – Brujan (1999-2001), L. Goian (2001-2003), Ilyes (1995-1999), Semeghin (1997-2001) – Baicu (1996-2000), Guriţă (1996-1998)

13 e locul ocupat de Foresta în Liga 1, sezonul 2000-2001, cea mai bună performanţă din istoria clubului
1967 este anul în care echipa din Fălticeni a disputat finala Cupei României (0-6 cu Steaua), după ce eliminase Steagul Roşu Braşov, Poli Timişoara, Poli Iaşi şi Rapid Bucureşti
2000 de dolari a primit fiecare jucător al Forestei după 5-4 cu Dinamo în noiembrie 2000

Au fost perioade minunate la Foresta, dar şi clipe amare, cînd a venit sfîrşitul. Am debutat în Liga 1 cu acea echipă frumoasă, dar totul e acum amintire“, a spus Dorel Bernard, fost fotbalist Foresta 1997-2002

Am investit în Foresta, din 1999, peste două milioane de dolari, banii mei, şi nu pot lupta la nesfîrşit cu ilegalităţile” , a declarat Eugen Huţu, fost preşedinte Foresta, în februarie 2004, pentru evenimentul.ro.

La 2-0 am plecat de la stadion şi le-am transmis băieţilor că-i belesc. Apoi nu-mi venea a crede. Dumnezeu a fost sucevean!”, a mai spus Eugen Huţu, după Dinamo-Foresta 4-5 (2000), la Procesul etapei.

Total
0
Shares
Related Posts