Despre un sport puțin mediatizat | Luptele greco-romane

Laurențiu Bolohan, antrenorul de lupte greco-romane care îi ajută pe cei mici să-și urmeze visul. 

Știam destul de puține lucruri despre luptele greco-romane, am crezut că e un sport dur, un sport ce presupune destul de multe riscuri. Motiv pentru care curiozitatea m-a împins să-l chem într-o emisiune pe Laurențiu Bolohan, aparent un om ca noi toți ceilalți, însă pentru el luptele greco-romane reprezentau o pasiune de care cu greu s-ar putea dezlipi. I-am urmărit întreaga activitate în mediul online și eram convins că are multe de spus, ceea ce s-a și întâmplat în momentul în care a luat loc pe scaunul din studioul NEst-TV Channel. Am aflat cât de mult a contat sprijinul familiei, a antrenorilor, dar și a prietenilor pentru a continua parcursul în cadrul acestui sport. După ce a avut un început de carieră ezitant la juniori, faptul că nu a renunțat, i-a adus mai apoi și satisfacțiile. Astăzi, antrenează la rândul său undeva între 20 și 30 de copii la fiecare sesiune de antrenament pe care o organizează în localitatea Bănești din comuna Fîntînele, județul Suceava. Însă mai multe veți afla chiar de la el în emisiunea de mâine dimineață care va începe de la ora 8:30 pe NEst-TV Channel.

Sau puteți urmări emisiunea online accesând link-urile de mai jos:

  1. Link-ul de mai jos va fi activ pentru vizualizare începând de mâine de la ora 8:30 

 2. Link cu emisia televiziunii NEst-TV Channel în timp real 

http://webmobile.xdev.ro/nesttv/player.html

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts