CSU Suceava – Steaua București. Meci de totul sau nimic

”Universitarii” primesc vizita formației Steaua București, mâine începând cu ora 18:00, în sala LPS. 

CSU joacă mâine una din cele trei șanse pe care le mai are de a prinde măcar poziția secundă care să le asigure rămânerea pe prima scenă a handbalului românesc. După două partide mai puțin reușite, formația antrenată de Adrian Chiruț încearcă să obțină cele trei puncte în fața Stelei. În ultimul meci disputat între cele două formații la Suceava, câștig de cauză a avut echipa noastră.

Steaua București e ca și salvată în momentul de față, lupta pentru locul secund se dau între CSM Focșani și CSU Suceava. Sucevenii sunt obligați să câștige această confruntare din două motive, primul este acela că joacă pe teren propriu, iar cel de al doilea este legat de faptul că CSM Focșani va sta în această rundă. O victorie în fața Stelei o poate readuce pe Suceava pe locul secund.

Meciul dintre CSU Suceava și Steaua Bucuresti va fi condusă de brigada clujeană de arbitri formată din Sebastian Mârza și Cristian Nedelea.

În cealaltă partidă care urmează să se dispute în această etapă, CSM Satu Mare va primi vizita formației CSM Făgăraș.

Clasamentul Ligii Naționale de Handbal: 

# Echipa MJ V E Î G P
1. Steaua București 14 10 3 1 383:321 33
2. CSM Focsani 14 8 1 5 346:327 25
3. Suceava 13 8 0 5 327:318 24
4. CSM Fagaras 13 4 1 8 288:324 13
5. CSM Satu Mare 14 1 1 12 329:383 4
Total
0
Shares
Related Posts