La sediul Federația Română de Handbal a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor Turneului Semifinal dedicat Juniorilor 1.
CSU Suceava va evolua în Grupa B, unde le va avea ca adversare pe Potaissa Turda, Avatar Brașov și CSM Constanța.
Turneul Semifinal al Campionatului Național de Handbal pentru Juniori 1 este programat în perioada 1–3 aprilie, iar miza este una importantă: primele două clasate din fiecare grupă vor obține calificarea la Turneul Final, acolo unde se vor decide medaliile competiției.
Formația suceveană ajunge în această fază a competiției din postura de câștigătoare a Seriei A în sezonul regulat. Echipa pregătită de Vasile Boca a avut un parcurs solid, încheind cele 12 meciuri fără înfrângere, cu un bilanț de 10 victorii și 2 remize, confirmând statutul de una dintre favoritele competiției.
Lotul pe care CSU Suceava se va baza în Turneul Semifinal este format din: Adrian Mircea, Eric Bichir – Teodor Șut, Ianis Chiruț, Mircea Cumpănașu, Luca Cazac, Raul Iavni, Sebastian Mihoc, Adrian Condrea, Alexandru Radu, Andrei Marcu, Daniel Popovici, Nicolas Zapodianu, Răzvan Doboșeru, Alexandru Țivichi, Iulian Lupu și Ionuț Babiuc.
Staff-ul tehnic este alcătuit din Vasile Boca (antrenor principal), Ioan Tcaciuc (antrenor secund), Eduard Duman (antrenor portari) și Dumitru Gramațchi (kinetoterapeut).
Sursa foto: CSU Suceava


