Sponsori Sponsori

Consiliul Județean Suceava continuă să susțină CSU Suceava

Consiliul Județean Suceava a alocat Clubului Sportiv Universitar peste două milioane de lei pentru handbal și fotbal feminin.

Clubul Sportiv Universitar Suceava beneficiază în continuare de sprijinul Consiliului Județean Suceava. Președintele instituției, Gheorghe Șoldan, a anunțat semnarea contractului de finanțare nerambursabilă pentru anul 2026, prin care clubul universitar va primi 2.100.000 de lei pentru susținerea activității sportive.

Cea mai mare parte a sumei, două milioane de lei, este destinată echipei masculine de handbal, care evoluează în Liga Zimbrilor, în timp ce 100.000 de lei vor ajunge la echipa feminină de fotbal a clubului, proaspăt promovată în Liga a II-a.

Președintele Consiliului Județean a subliniat că administrația județeană a fost alături de handbalul sucevean încă din primul an de mandat și că susținerea acestui proiect va continua.

„CSU Suceava este una dintre cele mai frumoase povești ale sportului sucevean: o echipă tânără, ambițioasă, cu jucători crescuți aici, acasă, și cu rezultate care se văd inclusiv la nivel național. Știu cât de greu este să reziști în primul eșalon al handbalului românesc fără susținere și tocmai de aceea continuăm să fim alături de acest club”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Oficialul a evidențiat și rezultatele obținute de handbaliștii suceveni la nivelul echipei naționale. În prezent, nu mai puțin de opt reprezentanți ai CSU Suceava, selecționerul Bogdan Șoldănescu și șapte jucători, participă la Campionatul European de tineret U20, unde România s-a calificat în Main Round, iar sportivii suceveni au avut un rol determinant în parcursul tricolorilor.

În același timp, administrația județeană își propune să recompenseze și performanțele obținute la nivel juvenil. Gheorghe Șoldan a anunțat că, în următoarea ședință a Consiliului Județean, vor fi premiați sportivii și antrenorii echipelor de juniori ale CSU Suceava, după rezultatele excelente înregistrate în campionatele naționale.

Sursa foto: Consiliul Județean Suceava

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts