Etapa cu numărul 15 a Ligii a IV-a a oferit o serie de jocuri spectaculoase pe terenurile de fotbal din județul Suceava.
Liderul Ligii a IV-a Cetatea 1932 Suceava a obținut o victorie chinuită la Siret în fața tinerilor fotbaliști pregătiți de profesorul Alin Fercalo. ”Alb-albaștrii” s-au impus cu scorul de 2-1 grație reușitelor semnate de Iosif Netbai și Ruben Sumanariu. Mai întâi, Netbai a deschis scorul pentru echipa pregătită de Ionuț Plămadă și Andrei Ițco, iar rezultatul s-a menținut până la pauză. În actul secund, Luca Anton a restabilit egalitatea pe tabelă cu un gol înscris în minutul 50. Însă, golul de trei puncte a fost reușit de Ruben Sumanariu cu o lovitură de cap în urma unei faze fixe în minutul 69.
La Liteni, pe stadionul ”Ionel Pintilescu”, formația antrenată de Demis Maranda și Cătălin Holca a obținut trei puncte importante în derby-ul cu Bradul Putna. Gazdele au câștigat fără emoții partida, scor 3-0, cu ocupanta locului al patrulea în Liga a IV-a și își consolidează astfel locul al doilea. Dănuț Lungu, Alex Sahru și Felix Andronache au înscris pentru echipa din Liteni într-o partidă în care oaspeții au ratat și un penalty prin experimentatul jucător Florin Acsinte. Lovitura de pedeapsă a fost parată de goalkeeper-ul Florin Ojică.
Moldova Drăgușeni și Minerul Iacobeni au oferit un joc spectaculos, încheiat cu scorul de 4-3. Octavian Dascălu cu o dublă, Florin Galan și Casian Atomei cu câte o reușită și-au trecut numnele pe lista marcatorilor în dreptul echipei gazdă. Pentru formația oaspete au punctat Iulian Țîmpău cu o dublă, ambele reușite fiind din penalty și Lucian Jitariuc care a înscris cu un șut spectaculos de la 20 de metri.
Forestierul Frumosu a reușit să o învingă pe teren propriu pe gruparea Juniorul Suceava cu scorul de 4-1. Gazdele au ”lovit” prin Cristi Timiș, Daniel Timiș, Cornel Beldie și Bogdan Stroia, în timp ce Marius Zaharie a reușit golul de onoare al oaspeților.
Progresul Frătăuții Vechi n-a avut milă de Recolta Fântânele pe care a învins-o cu scorul de 8-2. Alexandru Zaharia (3 goluri), Cătălin Savu (2 goluri) Robert Acatrinei, Theodor Lelcu și Tudor Racocea cu câte o reușită fiecare au păstrat cele trei puncte la Frătăuții Vechi. De partea cealaltă, Ionuț Hâncean și Florin Ciobanu au înscris golurile ”lanternei roșii”.
Juniorul Salcea a dispus în ultimul joc al rundei de Dream Team Ipotești cu scorul de 5-3 într-o partidă disputată în campusul LPS. Pentru formația antrenată de Paul Petrikă Bosancu au înscris Emanuel Moloce (3 goluri), Cezar Malanca și Adrian Ghiorghiciuc, în timp ce pentru echipa ipoteșteană au înscris Robert Cășeriu, Claudiu Gulei și Gheorghe Cibireac.
Clasamentul Ligii a IV-a:
| # | Echipa | M | V | E | I | GM | GP | P |
| 1 | ACSM Cetatea 1932 Suceava | 15 | 11 | 43p | ||||
| 2 | CSO Viitorul Liteni | 15 | 13 | 38p | ||||
| 3 | ACS Juniorul Salcea | 15 | 21 | 34p | ||||
| 4 | CS Bradul Putna | 15 | 22 | 28p | ||||
| 5 | AS Progresul Frătăuții Vechi | 15 | 33 | 24p | ||||
| 6 | ACS Forestierul Frumosu | 15 | 35 | 22p | ||||
| 7 | ACS Moldova Drăgușeni | 15 | 49 | 21p | ||||
| 8 | ACS Juniorul Suceava | 15 | 44 | 17p | ||||
| 9 | AS Minerul Iacobeni | 14 | 45 | 15p | ||||
| 10 | ACS Dream Team Ipotești | 15 | 36 | 13p | ||||
| 11 | CS Zimbrul Siret | 14 | 63 | 6p | ||||
| 12 | ACS Recolta Fântânele | 15 | 86 | 0p |
Articol scris de: Adrian Negru
Sursa foto: Bucovina Sport


