Sponsori Sponsori

Cetatea 1932 Suceava continuă parcursul fără eșec în Liga a IV-a

În partidele de la Drăgușeni și Liteni s-au marcat cele mai multe goluri în etapa a XIX-a a Ligii a IV-a. 

Liga a IV-a se apropie de final, iar Cetatea 1932 Suceava mai are nevoie de un punct pentru a-și asigura matematic titlul de campioană și participarea la barajul de promovare în Liga a III-a. În deschiderea rundei, jucătorii antrenați de Ionuț Plămadă și Andrei Ițco s-au impus cu scorul de 4-0, în deplasare la Frătăuții Vechi, în partida disputată în compania grupării Progresul. Golurile echipei sucevene au fost reușite de Vasile Vitu, Eduard Ciobanu, Andrei Cerlincă și Sebi Rotundu.

Dream Team Ipotești și Recolta Fântânele și-au împărțit punctele fiind singura remiză înregistrată în această rundă. Duelul dintre cele două formații s-a încheiat 1-1. Pentru echipa manageriată de Daniel Bălan, golul a fost reușit de Alexandru Munteanu.

Moldova Drăgușeni a reușit scorul etapei, pe teren propriu, în compania echipei Zimbrul Siret. Gazdele s-au impus cu scorul de 8-3 grație reușitelor semnate de Octavian Dascălu (4 goluri), Ionuț Niță (3 goluri) și Florin Galan. De partea cealaltă, golurile echipei formației pregătite de profesorul Alin Fercalo au fost reușite de Ionuț Geană, Costel Grămadă și Valentin Vatamaniuc

Viitorul Liteni a fost aproape de a egala rezultatul de la Drăgușeni în meciul disputat pe stadionul ”Ionel Pintilescu” în compania grupării Juniorul Suceava. Echipa pregătită de Demis Maranda și Cătălin Holca a dispus cu scorul de 6-3 după ce oaspeții erau în avantaj la un moment dat. Golurile echipei gazdă au fost reușite de Alex Sahru (2 goluri), Mihăiță Gheorghiță, Ionuț Nuțescu, Dănuț Lungu și Cristian Rîșcu. Pentru echipa oaspete au punctat Cristian Bilț (2 goluri) și Tudor Aioanei.

Juniorul Salcea a câștigat jocul disputat în campusul LPS Suceava în fața formației Forestierul Frumosu cu scorul de 4-1. Adrian Ghiorghiciuc (3 goluri) și Emanuel Moloce au punctat pentru echipa antrenată de Paul Petrikă Bosancu. Golul de onoare al echipei vizitatoare a fost reușit de Ionuț Bubu.

Bradul Putna a obținut trei puncte importante pe teren propriu în jocul cu Minerul Iacobeni. Duelul s-a încheiat cu scorul de 4-1 pentru gazde. Cătălin Coroamă (2 goluri), Mihai Ciobâcă și Emanuel Isopescu au înscris pentru formația pregătită de Dimitrie Bîru, în timp ce golul echipei din Iacobeni a fost reușit de Marius Baicu.

Clasament Liga a IV-a

# Echipa M P
1 ACSM Cetatea 1932 Suceava 19 55p
2 CSO Viitorul Liteni 18 44p
3 ACS Juniorul Salcea 19 40p
4 CS Bradul Putna 19 38p
5 ACS Forestierul Frumosu 19 28p
6 AS Progresul Frătăuții Vechi 19 28p
7 ACS Moldova Drăgușeni 19 24p
8 ACS Juniorul Suceava 19 23p
9 AS Minerul Iacobeni 18 21p
10 ACS Dream Team 19 17p
11 CS Zimbrul Siret 19 9p
12 ACS Recolta Fântânele 19 4p

 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Florin Manole

Total
0
Shares
Related Posts