CE națională, CE generație, CE copii minunați….

România U21 a avut parte de o noapte de vis la Cesena după o victorie istorică în fața Angliei U21.

Înainte de startul Campionatului European U21, colegul meu Dragoș Negură a scris un articol în care era foarte încrezător de șansele României în această grupă cu Franța, Anglia și Croația. Eu am fost puțin mai rezervat, știam că avem jucători talentați, însă eram convins că nu putem obține mai mult de 3 puncte în această grupă. După primul joc, mi-am schimbat puțin percepția și am devenit optimist, un prim joc în care am văzut o națională de juniori ai României cu atitudine, o națională care atacă și nu se retrage după un gol. România U21 a arătat exact așa cum ne-am dori noi să arate orice echipă românească și oricare reprezentativă națională a României. 4-1 cu Croația, un scor la care puțini ne-am așteptat, dar ce a urmat apoi cu Anglia e ”NEMAIPOMENIT” să citez unul dintre comentatorii TVR. Deși ai noștri erau epuizați fizic în minutul 60, nu am crezut că ultimele 30 de minute vor fi mai intense decât primele 60. 1-0, 1-1, 2-1, 2-2 deja am crezut că aici se oprește totul, însă mă temeam să nu mai primim vreun gol. Coman ”Mbappe” a reușit un joc minunat alături de colegii săi și a făcut ușor-ușor 3-2 apoi 4-2.

O minunăție de echipă, deși au trecut câteva ore bune de la joc, încă nu-mi găsesc bine cuvintele să scriu acest articol. Dacă ar fi să iau fiecare jucător în parte și să-i laud prestațiile până acum la acest Campionat European ar trebui să le dedic individual câte un articol, atât de minunați sunt acești copii. Știu că în articolul în care, Dragoș Negură a scris despre șansele României U21 la acest Campionat European am dat următorul titlu ”O FI DE AUR NAȚIONALA ROMÂNIEI UNDER 21?!”, aceeași întrebare o am și acum. Urmează Franța U21, un meci care ne va confirma sau infirma acest lucru, însă cu siguranță acești copii au câștigat dragostea și respectul a milioane de români.

Așa cum s-a auzit din tribunele stadioanelor din Italia și San Marino la jocurile naționalei U21, același lucru vă transmitem și noi ”Haideți pe ei, haideți pe ei, pe mama lor”. Hai România!

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: gsp.ro

Total
0
Shares
Related Posts