Aseară, târziu, YouTube-ul a vrut să-mi răscolească niște amintiri de dată recentă

Aseară, târziu, YouTube-ul a vrut să-mi răscolească niște amintiri de dată recentă.

La rubrica de favorite mi-a apărut rezumatul unui meci ce nu-l voi putea uita niciodată. 2 decembrie 2017-prima etapă a returului, Foresta Suceava – Ripensia Timișoara. Aparent o zi normală, un meci banal de clasament, început de iarnă… nimic ieșit din comun, dar totuşi frumusețea pe care ți-o aduce fotbalul abia acum începe. Vineri seară de ziua națională la Suceava nu era pic de zăpadă, dar noaptea de dinaintea meciului avea să aducă un adevărat peisaj siberian. În numai 12 ore de la un sfârșit de toamnă liniștit, orașul se transformase într-o poveste superbă de iarnă. Dar e zi de meci şi indiferent de ce e afară, de câte grade arată termometrul sau de cât de tare bate vântul, ceva mă trimite la stadion, acolo unde cel care rupe bilete pe un ton politicos spune fiecărui om ce vrea să intre că meciul s-a amânat pentru 30 de minute.

O veste cât se poate de așteptată, dat fiind faptul că afară ningea parcă tot mai puternic, iar zăpada de pe gazon creștea văzând cu ochii. Pot spune cu toată convingerea că nimeni din cei ce auzeau că meciul s-a amânat, nu pleca acasă. Fiecare își cumpăra bilet şi se aşeza în tribună, gata să fie facut om de zăpadă în câteva minute. După un timp în care spectatorii priveau cum terenul era curățat de zăpadă, ies şi jucătorii la încălzire parcă așteptați cu o căldură atât de mare ca niciodată. Pe la 11:40 începe şi meciul, pe un teren acoperit integral de zăpadă, cele 2 echipe oferind mai mult o luptă în nămeți decât un meci de fotbal de nivel totuşi profesionist.

Dar nu despre rezultatul de pe tabela de marcaj am vrut să vă vorbesc, nu despre ce schimbări a făcut Florentin Petre sau despre linia de clasament din acel moment… de fapt nici scorul final nu o să-l spun. În acest articol există lucruri mai frumoase decât acestea. 300 de suceveni “nebuni” preferă în dauna unui ceai cald să vină la stadion pe o ninsoare de poveste la -7° pentru a mai bifa în agendă încă un meci în care şi-u susținut favoriții de pe Areni și poate pentru a le arăta stranierilor, care nu mai sunt acum la Suceava, ce înseamnă devotamentul.

E foarte posibil ca în aceste câteva rânduri să nu fi reușit să vă fac să înțelegeți cu adevărat ce s-a intamplat pe 2 decembrie 2017 pe Areni. Așadar, dacă iubiți fotbalul, indiferent de echipa cu care țineți şi vreți să vă facețj seara frumoasă, vă recomand când deschideți YouTube-ul să vă opriți 5 minute la rezumatul meciului Foresta Suceava-Ripensia Timișoara. Poate nu o să vă dea pe spate precum magia lui Messi de la Sevilla din week-end, dar poate pentru 5 minute cei 300 de nebuni frumoşi prezenți pe Areni o să vă câștige respectul. Iar, cu siguranță, dacă vă veți da seama că afară ningea atât de tare încât era aproape imposibil să mergi până la magazinul din colțul blocului, iar termometrul arăta -7°, cele 5 minute vor deveni brusc eterninate.

Articol scris de: Dragoș Negură

Sursa foto: GazetaSV.ro

Total
0
Shares
Related Posts