Sunt lucruri în viața de zi cu zi pe care chiar dacă rațiunea îți spune să nu le faci pasiunea și afecțiunea îți șoptesc exact contrariul.
Sâmbătă, am fost pe Areni mânat fix de același sentiment. Un amalgam de sentimente contradictorii m-au încercat din primul moment în care am pășit pe stadion până la ieșirea de pe porțile bătrânului stadion sucevean. Cert e că Foresta și-a pierdut mult din popularitatea anilor trecuți. Am văzut și sâmbătă zeci de fețe cunoscute care după comportament și atitudine păreau că parcă au fost aduse la stadion cu forța.
Incrertitudinea uriașă care planează asupra echipei fanion a județului a făcut ca din câteva mii de fani activi Foresta să mai adune în decurs de doar 3-4 luni distanță doar câteva sute de spectatori veniți ca la o piesă de teatru. Lumea efectiv s-a săturat de amânările interminabile referitoare la cedarea clubului către un grup de oameni de afaceri. Răbdarea tuturor pare să fi ajuns la limita de jos, iar încrederea în cele auzite egală cu zero.
Poate în al 24 lea ceas lucrurile vor avea o finalitate favorabilă, iar sucevenii vor primi ceea ce merită, un club curat, transparent care să pledeze pentru corectitudine și performanță. Așteptăm toate astea precum ploaia în deșert. Poate vor veni azi, poate mâine sau poate “săptămâna viitoare”.
Până atunci un lucru e cert și fără echivoc –> Areniul e casa care nu mai e acasă!
Articol scris de: Dragoș Negură
