Tinerii tenismeni au oferit un spectacol de trei zile la Rădăuți.
Municipiul Rădăuți a găzduit, în perioada 20-22 iunie, cea de-a III-a ediție a Cupei Lodor, competiție organizată de Bucovina Tennis Club Rădăuți în parteneriat cu Federația Română de Tenis. Turneul, devenit deja un reper în calendarul competițiilor juvenile, a reunit la start 27 de sportivi din mai multe județe ale țării, care au oferit meciuri spectaculoase și un exemplu de fair-play pe durata celor trei zile de concurs.
La ediția din acest an au participat jucători din Bacău, Iași, Botoșani, Piatra Neamț, Gura Humorului, Suceava, Cluj, Fălticeni și Rădăuți.
În proba de simplu Under 12 băieți, trofeul a fost câștigat de Ștefan Parascan, care l-a devansat în clasamentul final pe David Negru, ocupantul locului secund. Podiumul a fost completat de Vladimir Toporaș.
La categoria Under 14 băieți, Rareș Tănăsele și-a adjudecat titlul după un parcurs foarte bun, fiind urmat de Andrei Crăciun și Patrick Sasu, în timp ce la Under 14 fete victoria i-a revenit Teodorei Mironescu, care s-a impus în fața Dariei Boambă.
Competiția a continuat și cu întrecerile de dublu. La Under 14 băieți, Andrei Crăciun și Patrick Sasu au cucerit locul întâi, după o finală disputată împotriva perechii formate din Ștefan Parascan și Vladimir Toporaș. Pe poziția a treia au încheiat David Negru și Eduard Pleșa.
În concursul feminin de dublu, Teodora Mironescu și Daria Boambă au confirmat forma foarte bună din întrecerea de simplu și au câștigat trofeul, fiind urmate de Ana Husărescu și Amalia Murariu. Locul al treilea a revenit perechii Olivia Prelipcean – Daria Bostan.
Sursa foto: Bucovina Tennis Club


