Sponsori Sponsori

Florin Elisei, Selena Robaniuc și Vanessa Tipa au urcat pe podium în Slovacia

Atleții de la CSM Suceava au obținut rezultate excelente la una dintre cele mai importante competiții internaționale de marș atletic din Europa.

Sportivii pregătiți de profesorii Silviu Casandra și Roxana Ghiuță au urcat de trei ori pe podium în proba de 5 kilometri marș U20, desfășurată în cadrul prestigioasei competiții „Záhorácka Dvadsiatka”, organizată la Borský Mikuláš, în Slovacia. Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a 57-a ediție și face parte din circuitul mondial World Athletics Race Walking Tour, categoria Silver Level.

Cel mai valoros rezultat al delegației sucevene a fost obținut de Florin Elisei, sportiv cu dublă legitimare la CSM Suceava și CSS Târgu Neamț. Acesta s-a impus în proba masculină de 5 kilometri marș rezervată categoriei U20 și a reconfirmat baremul pentru Campionatele Europene din 2027.

La feminin, dominația sportivelor din județul Suceava a fost și mai evidentă. Selena Robaniuc, atletă legitimată la CSM Suceava și CSS Gura Humorului, a ocupat primul loc în concursul feminin U20, în timp ce colega sa Vanessa Tipa, aflată la aceeași dublă legitimare, a încheiat competiția pe poziția secundă.

Competiția de la Borský Mikuláš este considerată una dintre cele mai vechi și importante reuniuni de marș atletic din Europa Centrală, reunind anual sportivi din numeroase țări și oferind puncte valoroase pentru clasamentele internaționale ale World Athletics.

 

Sursa foto: Silviu Casandra

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts