Sponsori Sponsori

RC Gura Humorului a încheiat prima parte a sezonului cu un eșec sever în fața Timișoarei

Rugby Club Gura Humorului a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri ale sezonului în etapa a IX-a a Ligii Naționale de Rugby.

Formația manageriată de Ștefăniță Rusu a cedat pe teren propriu, pe stadionul Tineretului, în fața uneia dintre forțele campionatului, SCM Timișoara, cu scorul de 100-3, după ce la pauză bănățenii conduceau deja cu 45-3.

Diferența de valoare și experiență dintre cele două echipe s-a văzut încă din primele minute ale confruntării. Timișorenii au controlat jocul în permanență și au reușit să puncteze constant, profitând de fiecare oportunitate creată în jumătatea adversă.

De partea cealaltă, humorenii au încercat să țină piept unei formații cu pretenții la primele poziții ale clasamentului, însă au reușit să înscrie doar prin Mihai Daraban, care a transformat o lovitură de pedeapsă și a adus singurele puncte ale echipei gazdă în această partidă.

Un moment aparte al jocului l-a reprezentat evoluția suceveanului David Bălan. Legitimat la SCM Timișoara și utilizat pe postul de fundaș, acesta a avut o prestație excelentă, fiind desemnat la final „Jucătorul Meciului”.

Pentru Rugby Club Gura Humorului urmează acum o pauză competițională înaintea reluării sezonului. Formația suceveană va reveni oficial în campionat pe 8 august, când va primi pe stadionul Tineretului vizita celor de la CSA Steaua București. Până atunci, pe 1 august, humorenii vor disputa în deplasare restanța din etapa a III-a, tot împotriva formației din capitală.

Sursa foto: Larisa Bohaci

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts