Sala „Dumitru Bernicu” a Liceul cu Program Sportiv Suceava a găzduit în perioada 8-10 mai Turneul Semifinal al Campionatului Național de handbal masculin Juniori 3 – Grupa A.
Alături de formația gazdă au participat CS Viitorul Pitești, HC Omer Constanța și CSM Adjud 1946. Echipa pregătită de profesorul Cristian Adomnicăi a reușit calificarea la Turneul Final, programat în perioada 27-31 mai, după ce a încheiat competiția pe primul loc.
Sucevenii au debutat cu o victorie importantă în fața celor de la CS Viitorul Pitești, scor 35-25, rezultat care avea să cântărească decisiv în economia clasamentului final.
În al doilea meci, LPS Suceava a trecut și de HC Omer Constanța, scor 34-30, apropiindu-se decisiv de calificare.
În ultima partidă, sucevenii au cedat în fața formației CSM Adjud 1946, scor 19-39, însă rezultatele anterioare au fost suficiente pentru ocuparea primului loc.
CS Viitorul Pitești a încheiat de asemenea competiția cu două victorii și o înfrângere și a obținut al doilea bilet pentru Turneul Final.
Deși cele două echipe au terminat la egalitate de puncte, avantajul formației sucevene a fost victoria obținută în meciul direct.
Rezultatele turneului:
Vineri, 8 mai
- LPS Suceava – CS Viitorul Pitești 35-25
- HC Omer Constanța – CSM Adjud 1946 34-33
Sâmbătă, 9 mai
- CS Viitorul Pitești – CSM Adjud 1946 32-29
- LPS Suceava – HC Omer Constanța 34-30
Duminică, 10 mai
- HC Omer Constanța – CS Viitorul Pitești 25-26
- CSM Adjud 1946 – LPS Suceava 39-19
Clasamentul final:
| Loc | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | P |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | LPS Suceava | 3 | 2 | 0 | 1 | 88 | 94 | 4 |
| 2 | CS Viitorul Pitești | 3 | 2 | 0 | 1 | 83 | 89 | 4 |
| 3 | CSM Adjud 1946 | 3 | 1 | 0 | 2 | 101 | 85 | 2 |
| 4 | HC Omer Constanța | 3 | 1 | 0 | 2 | 89 | 93 | 2 |
La Turneul Final, LPS Suceava va avea companie din județ, deoarece și CSU Suceava a obținut calificarea în faza finală a competiției. Astfel, Suceava va avea două reprezentante între cele mai bune 8 echipe din țară la categoria Juniori 3.
Sursa foto: Liceul cu Program Sportiv Suceava


