Sponsori Sponsori

Stejarii Dragomirnei încheie sezonul regulat pe primul loc în Liga a V-a Suceava

Stejarii Dragomirnei a terminat sezonul regulat din Liga a V-a Suceava pe prima poziție, după succesul categoric obținut în ultima etapă și își confirmă statutul de principală favorită înaintea fazei următoare a competiției.

Formația din Mitocu Dragomirnei a încheiat campionatul cu 46 de puncte, fiind urmată în clasament de Forest Pătrăuți, cu 43 de puncte, în timp ce Viitorul Baia și Voința Zvoriștea împart poziția a treia, ambele cu câte 35 de puncte.

În etapa a XVII-a, liderul Stejarii Dragomirnei a făcut spectacol pe teren propriu și a învins categoric formația Viitorul Forăști, scor 6-0. Marius Moscaliuc a fost omul meciului, cu un hat-trick, iar celelalte goluri au fost marcate de Flavius Simion, Ianis Onuț și Sergiu Amariei.

Viitorul Baia a obținut, la rândul său, o victorie clară, scor 7-0, în duelul cu Sporting Siminicea. Pentru gazde au înscris Constantin Nechitoaia (de două ori), Bogdan Nechitoaia, Ionuț Stănică, David Rădășanu, Paul Vacariu și Mihai Brandan.

Forest Pătrăuți și-a consolidat locul secund după victoria cu 5-1 în fața celor de la Unirea Grămești. Pentru învingători au marcat Răzvan Morăraș, Alex Romaș, Lucas Blahovici, Vasile Gorgan și George Parasca, în timp ce golul oaspeților a fost semnat de Lucian Ionel.

Voința Zvoriștea s-a impus cu 3-1 în confruntarea cu Campionii Marginea, prin golurile marcate de Adrian Șandru (dublă) și Iulian Bejinariu.

În alte rezultate ale rundei, Releul Mihoveni Șcheia a învins Unirea Salcea cu 2-1, Avântul Frasin a trecut cu același scor de Vânătorul Dorna Candrenilor, Sporting Voința Bunești a câștigat cu 3-2 pe terenul celor de la Carpatic Suceava, iar Avântul Todirești s-a impus cu 3-0 în deplasarea de la Polul Nord Brodina.

Tot în această etapă, Sporting Poieni Solca a învins Foresta Moldovița cu 5-1, grație celor patru goluri marcate de Mihai Horeiciuc, iar Ionuț Buburuzan a completat tabela pentru gazde. De partea cealaltă, golul de onoare a echipei din Moldovița a fost reușit de Ionuț Traian Nistor.

Sezonul regulat s-a încheiat astfel cu Stejarii Dragomirnei în postura de lider, după un parcurs impresionant: 15 victorii, un egal, o singură înfrângere, 69 de goluri marcate și doar 15 primite.

Clasament Liga a V-a Suceava: 

# Echipa M P
1 ACS Stejarii Dragomirnei 17 46p
2 AS Forest Pătrăuţi 17 43p
3 ACS Viitorul Baia 17 35p
4 AS Voința Zvoriștea 17 35p
5 AS Unirea Salcea 17 30p
6 ACS Avîntul Todireşti 17 28p
7 AS Unirea Grămeşti 17 24p
8 ACS Releul Mihoveni Șcheia 17 24p
9 ACS Foresta Moldovița 1947 17 23p
10 ACS Carpatic Suceava 17 22p
11 ACS Sporting Poieni Solca 17 21p
12 AS Vânătorul Dorna Candrenilor 17 21p
13 CS Sporting Voința Bunești 17 21p
14 ACS Avântul Frasin 17 19p
15 ACS Sporting Siminicea 17 16p
16 AS Viitorul Forăști 17 13p
17 ACS FC Campionii Marginea 17 10p
18 AS Polul Nord Brodina 17 7p

 

Sursa foto: Stejarii Dragomirnei

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts