Sponsori Sponsori

LPS Suceava, calificare la Mondialul liceelor sportive de la Skopje

Liceul cu Program Sportiv Suceava continuă să confirme tradiția în handbalul juvenil românesc, după ce echipa de băieți a obținut calificarea la Turneul Mondial al Liceelor Sportive, competiție care va avea loc în perioada 20–29 aprilie 2026, la Skopje, în Macedonia de Nord.

Performanța vine ca urmare a titlului național cucerit în 2025, în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, acolo unde sucevenii au demonstrat un nivel ridicat de joc și o organizare exemplară.

Echipa va fi condusă de antrenorii Adi Mitrea și Răzvan Bernicu, care se vor baza pe un lot echilibrat, format din jucători talentați precum Ungureanu Robert Iulian, Rusu Cătălin Ionuț, Cușnir Constantin Sebastian, Marcu Abel, Duțuc Robert Cristian, Marasin Dragoș Andrei, Mircea Adrian, Chiruț Ianiș Alexandru, Lupu Iulian, Mitrea Rareș Ștefan, Savu Ștefan Vasile, Babiuc Ionuț Andrei, Alexandru George și Plămadă David Andrei.

Participarea la această competiție internațională reprezintă nu doar o recunoaștere a valorii handbalului sucevean, ci și o șansă importantă pentru acești sportivi de a se afirma pe scena mondială și de a acumula experiență la cel mai înalt nivel juvenil.

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts