Sponsori Sponsori

Nouă identitate vizuală pentru Rugby Club Gura Humorului, odată cu debutul în Liga de Rugby Kaufland

Rugby Club Gura Humorului, cea mai nouă echipă înscrisă în Liga de Rugby Kaufland, a anunțat oficial lansarea unei identități vizuale complet actualizate, odată cu startul noului sezon competițional.

Clubul humorean beneficiază de un logo nou și de un sistem de branding modern, aliniat direcției strategice și statutului de participant în eșalonul superior al rugby-ului românesc. Reprezentanții clubului subliniază că această schimbare marchează un moment important în consolidarea imaginii la nivel național.

Potrivit conducerii, noua identitate vizuală reflectă ambițiile și maturizarea proiectului sportiv din Gura Humorului.

„Această nouă identitate este un fapt pe care ni l-am dorit de mult timp și iată că a ajuns la îndeplinire, cu o poveste frumoasă în spate — o poveste cu oameni care au trecut pe la Gura Humorului în alte vremuri și care, astăzi, dau ceva înapoi comunității din care au făcut parte la un moment dat. Momentul nu este unul întâmplător, ci vine în contextul participării echipei noastre în eșalonul superior al rugby-ului românesc, un moment-cheie în evoluția clubului. Considerăm că această transformare vizuală reflectă pe deplin ambițiile noastre și direcția în care ne îndreptăm”, a declarat Gabriela Andronache, președinte al clubului.

Noua identitate își propune să promoveze valorile fundamentale ale rugby-ului — respect, unitate, tradiție și excelență — printr-o prezentare coerentă și profesionistă, adaptată standardelor actuale de comunicare sportivă.

Conceptul vizual a fost realizat în mod voluntar de Bogdan Zebega, fost jucător format la Gura Humorului și component al lotului Rugby Club Domus în perioada în care clubul era condus de George Straton, fost președinte al Federației Române de Rugby.

„Ne-am dorit o transformare vizuală care va reflecta evoluția clubului și atașamentul față de comunitate și care va susține dezvoltarea parteneriatelor noastre pe termen lung”, a precizat Bogdan Zebega.

Reprezentanții clubului au transmis mulțumiri pentru sprijinul comunității și au subliniat dorința de a construi, împreună cu suporterii și partenerii, viitorul rugby-ului din Gura Humorului.

Sursa foto: RC Gura Humorului

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts