Favoritele s-au impus clar în ultima etapă, iar Cetatea 1932 Suceava a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a Ligii a IV-a.
Pe Areni, atmosfera a fost una de sărbătoare pentru jucătorii pregătiți de Ionuț Plămadă și Andrei Ițco, iar pentru Minerul Iacobeni una de vacanță. Cetatea 1932 Suceava a început în forță încă din prima parte a jocului, Vlad Codău înscriind după doar 30 de secunde de la startul meciului. Același Codău a majorat diferența de pe tabelă la 2-0 în minutul 3. Eduard Ciobanu a reușit să ducă scorul la 3-0 în minutul 14, iar Marius Bogdan Filip a stabilit scorul pauzei în minutul 34. În actul secund, jucătorii lui Plămadă și Ițco nu au mai turat motoarele și au mai înscris de două ori până la final prin același Marius Bogdan Filip și prin căpitanul Marian Ilie. Cetatea 1932 încheie campionatul neînvinsă având 21 de victorii și un singur rezultat de egalitate.
La Drăgușeni, echipa din localitate a cedat în partida cu Viitorul Liteni, scor 1-3. Casian Atomei a reușit golul de onoare al echipei gazdă, în timp ce Alex Sahru, Andrei Țurcanu și Paul Gontaru au marcat golurile de 3 puncte ale echipei pregătite de Demis Maranda și Cătălin Holca.
Gruparea Forestierul Frumosu a fost învinsă pe teren propriu de Bradul Putna cu scorul de 5-2. Golurile gazdelor au fost reușite de Daniel Timiș și Michael Cherariu, în timp ce Sebastian Ignătescu (2 goluri), Vasile Dănilă, Cătălin Coroamă și un autogol al echipei din Frumsou a făcut diferența pentru echipa antrenată de Dimitrie Bîru.
Zimbrul Siret a cedat în duelul de pe propriul teren în fața Progresului Frătăuții Vechi, scor 1-5. Erik Andriiciuc a reușit golul de onoare al echipei pregătite de profesorul Alin Fercalo, în timp ce Theodor Lelcu (2 goluri), Marian Apostol (2 goluri), George Solovăstru au punctat pentru echipa din Frătăuții Vechi.
Juniorul Suceava și Dream Team Ipotești au oferit unul dintre cele mai spectaculoase jocuri ale acestei ultime runde. Cele două echipe și-au împărțit punctele, însă oaspeții ar fi putut să plece cu cele trei puncte dacă ar fi rămas concentrați până la finalul jocului. Echipa manageriată de Daniel Bălan a condus cu scorul de 3-0 însă s-a văzut egalată pe final. Pentru gruparea lui Laurențiu Berezoschi au punctat Cătălin Obreja (2 goluri) și Cristi Bilț, iar pentru formația din Ipotești au înscris Costel Tihulca, Adrian Doroșcan și Robert Cheșeriu.
Partida dintre Recolta Fântânele și Juniorul Salcea nu s-a mai disputat, echipa gazdă a anunțat reprezentanții AJF că nu se vor prezenta la acest duel, astfel rezultatul a fost omologat la masa verde în dreptul echipei lui Paul Petrikă Bosancu.
Clasamentul final al Ligii a IV-a realizat de Ciprian Mutescu:

Pe 14 iunie, începând cu ora 20:00, va avea loc și finala Cupei României – faza județeană care se va disputa pe stadionul din Putna între Cetatea 1932 Suceava și Viitorul Liteni.
Articol scris de: Adrian Negru
Sursa foto: Cristian Ploșceac – BucovinaSport


