Sponsori Sponsori

Pas greșit pentru Forest Pătrăuți, iar Larix Dornișoara rămâne singura echipă cu maximum de puncte în Seria a II-a a Ligii a V-a

Larix Dornișoara, Forest Pătrăuți și Academica Gălănești sunt echipele care ocupă podiumul după șapte etape în Seria a II-a a Ligii a V-a. 

ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc obține o victorie categorică pe teren propriu în fața echipei Avîntul Todirești. Echipa manageriată de Andrei Grigoriciuc s-a impus cu scorul de 4-0 grație reușitelor semnate de Simon Halip (2 goluri), Valeriu Balîc și Tudor Damian.

Bradul Vama a pierdut pe teren propriu cu liderul Larix Dornișoara. Echipa din Poiana Stampei a trecut fără emoții cu scorul de 5-0 în urma reușitelor semnate de Vasile Luci (3 goluri) și Cristian Frunză (2 goluri).

Unirea Grămești a cedat cu scorul de 2-3, pe teren propriu, în fața echipei FC Marginea. Pentru echipa gazdă au înscris Răzvan Huțanu și Costel Macovei, în timp ce pentru formația oaspete au punctat Manuele Pomohaci (2 goluri) și Ilie Mihalescu.

Victorie fără emoții s-a consemnat și în partida pe care Academica Gălănești a disputat-o pe terenul de la Prelipca. Echipa lui Dorin Patraucean s-a impus cu scorul de 4-1. Dimitrie Juravle, Constantin Bădeliță, Marian Dinu și Cornel Zaharie au adus victoria echipei din Gălănești.

Sporting Poieni Solca și Forest Pătrăuți au oferit cel mai spectaculos duel al rundei din această serie. Cele două formații au încheiat partida la egalitate, scor 4-4. Ionut Buburuzan (2 goluri), Vlăduţ Buburuzan și Răzvan Lăzăreanu au înscris pentru echipa gazdă în timp ce Emil Burduja (3 goluri) și Tibi Maradona Băcilă și-au trecut numele în dreptul marcatorilor echipei oaspete. 

Avântul Frasin a dispus în deplasare de Foresta Moldovița cu scorul de 5-1. Pentru echipa pregătită de Iulian Palahniuc au înscris Florin Ursoi, Ilie Sahlean, Sebastian Ursachi, Iulian Ruscan și Marius Nergheș, în timp ce golul de onoare al trupei din Moldovița a fost izbutit de Cristian Tănăsucă.

Vânătorul Dorna Candrenilor a câștigat duelul de pe teren propriu în compania echipei Victoria Vatra Moldoviței cu scorul de 2-1. Florin Suciu și Claudiu Pavel au adus victoria echipei gazdă.

Clasamentul Seriei a II-a a Ligii a V-a: 

 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Forest Pătrăuți

Total
0
Shares
Related Posts