Fostul internațional român Dorin Goian rămâne un model și în afara terenului după retragerea din activitate.
Când un mare sportiv își încheie cariera, se vorbește adesea despre meciuri memorabile, trofee câștigate sau goluri decisive. În cazul lui Dorin Goian, însă, momentul retragerii a fost marcat de un altfel de gest, unul care nu se regăsește în statistici, dar care spune totul despre caracterul unui adevărat campion.
La meciul său de adio, organizat luna trecută, fostul fundaș al naționalei României a decis să transforme emoția unui sfârșit într-un nou început pentru alții. Întreaga sumă strânsă din eveniment (40.000 de lei) a fost donată pentru construirea primului Centru de Recuperare pentru Copiii și Tinerii cu Dizabilități din Bucovina. O decizie care a vorbit mai tare decât orice discurs de retragere.
Pentru Goian, scorul meciului de adio a contat mai puțin. A contat, în schimb, ca acest moment să aducă o victorie reală pentru copiii care au nevoie de sprijin.
„Mi-a rămas la suflet Sebi și visul vostru. Vreau să ajut concret”, a mărturisit Goian, după ce a fost invitat în 2024 la Gala „Oameni pentru Oameni”, organizată de psihologul Irina Anda Bodnariu. A fost una dintre cIrina Anda Bodnariuele 10 mari personalități invitate, iar contactul cu proiectul derulat de Asociația „Freamăt de Speranță” l-a marcat profund, în special povestea micuței Eva, care a fost copleșită de bucurie să se fotografieze alături de o vedetă adevărată.

„Dorin Goian – un campion care nu s-a retras singur, ci cu o victorie pentru copii!”, a transmis public Anca Crăciun, coordonatoarea proiectului și reprezentantă a Asociației. Gestul lui a vorbit mai tare decât orice discurs, devenind o demonstrație autentică de empatie și implicare civică.


