Sponsori Sponsori

Șoimii Gura Humorului, tot mai aproape de câștigarea titlului de campioană a Ligii a IV-a

Formația Șoimii Gura Humorului a mai făcut un pas către titlul de campioană a Ligii a IV-a și inclusiv participarea la barajul de promovare în Liga a III-a unde o va întâlni pe Comstar Vaslui.

Humorenii s-au impus la limită, în deplasare, scor 2-1, în fața grupării Șomuzul Preutești. Echipa condusă de Mihai Obreja a câștigat cu scorul de 2-1 grație golurilor marcate de Nicolae Gliga și Lucian Luchian. Echipa din Preutești a redus din diferență prin Casian Atomei. La finalul partidei, suporterii humoreni au sărbătorit împreună cu jucătorii câștigarea celor trei puncte care îi aduce mai aproape de titlul de campioană.

Juniorul Salcea a câștigat la masa verde partida de la Iacobeni după un motiv absolut banal. Asistentul medical care trebuia asigurat de echipa gazdă nu s-a prezentat la meci. Astfel că după 15 minute de așteptare, arbitrul a indicat finalul partidei și victoria echipei oaspete.

Tot la masa verde s-a impus și Bradul Putna în fața echipei secunde a Rădăuțiului care s-a retras din campionat.

Cel mai spectaculos joc al rundei s-a disputat la Măriței între Bucovina Dărmănești și Moldova Drăgușeni. Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 6-5. Pentru formația din Dărmănești și-au trecut numele pe lista marcatorilor Simon Halip (două goluri), Sergiu Amarie (două goluri), Tiberiu Florișteanu și Sabin Bidașcă, în timp ce pentru echipa din Drăgușeni au înscris Flavius Pânzariu (trei goluri), Ruben Matei și Aurelian Cara.

Viitorul Liteni a dispus pe teren propriu cu scorul de 4-0 în fața formației Progresul Frătăuții Vechi. Sahru cu o dublă, Mitoșeriu și Codău au punctat pentru victoria echipei antrenate de Demis Maranda și Cătălin Holca.

Recolta Fântânele a câștigat cu același scor, dar în deplasare, în fața grupării Sporting Poieni Solca. Gheorghiță (două goluri), Vizitiu și Leunescu au marcat golurile care au adus cele trei puncte la Fântânele.

Într-o altă partidă a rundei, Juniorul Suceava a umilit-o pe ASA Rarău chiar pe stadionul din Câmpulung Moldovenesc cu scorul de 7-0. Zaharie (două goluri), Stâncă (două goluri), Vaman, Ciornei și Ciutac au înscris într-o nouă umilință înregistrată de gruparea din Câmpulung Moldovenesc.

Forestierul Frumosu a stat în această etapă.

Clasamentul Ligii a IV-a:

 

Total
0
Shares
Related Posts