Acum exact două luni într-o zi călduroasă de sâmbătă eram pe Areni la tribuna a doua încercând cu greu după ce am împărțit materiale pentru coregrafie să-mi găsesc un loc pe băncile vechi și demodate ale bătrânului stadion sucevean. În acea zi, Foresta juca manșa tur a finalei de promovare cu Ceahlăul Piatra Neamț. Un Areni plin care la unison visa într-o promovare a colorat viu acea zi de sâmbătă fotbalistică la Suceava. Apoi patru zile mai târziu acele autocare care au plecat unul după altul din parcarea “Metro” din oraș către Piatra Neamț la returul barajului au făcut ca în fiecare microbist sucevean să se răscolească amintiri de neuitat și să se aprindă speranța că suntem pe drumul cel bun, iar zilele de fotbal adevărat la Suceava nu sunt departe.
De atunci au trecut doar opt săptămâni, dar în acest scurt decurs de timp s-au întâmplat evenimente cât pentru un roman stufos. Demisii la nivelul băncii tehnice, demisii la nivel administrativ, tranzacționări eșuate, dar mai presus de toate veșnicile promosiuni că totul va fi bine. După 8 săptămâni de maxime incertitudini, după zile agonizante, după certuri interne veșnice și interminabile Foresta joacă azi la Rădăuți în manșa secundă a Cupei României.
Informațiile despre acest joc sunt atât de puține încât sunt convins că mulți dintre voi nici măcar nu știți că Foresta are azi meci oficial. Astăzi, 9 august 2023, echipa fanion a județului e precum un hoț care parcă vrea să se ascundă de consecințele faptelor sale. Totul e secret, totul e ascuns, nimeni nu știe nimic decât doar din bănuieli și auzite.
Nu voi fi prezent astăzi la Rădăuți deși îmi e tare dor de un meci pe viu. Nu voi fi prezent pentru că nu simt că cineva ar vrea ca eu să fiu acolo. Atât timp cât lucrurile vor continua sub aceleași forme îmi propun să stau departe de ceea ce așteptam cu nerăbdare până mai ieri. Vouă vă recomand să faceți ce simțiti. Iar dacă simțiti ca azi să fiți la Rădăuți să o faceți pentru Tomiță Niga, pentru “Cimbrone”, pentru Titi sau orice alt forestier. Ei nu au nici o vină că lucrurile încă sunt atât de neclare…
Articol scris de: Dragoș Negură
