Sponsori Sponsori

Final de sezon în play-out-ul Seriei I a Ligii a III-a, acolo unde reprezentantele județului Suceava și-au asigurat prezența în eșalonul al treilea și în următorul sezon

Bucovina Rădăuți, FC Șoimii Gura Humorului și Șomuz Fălticeni au intrat în acest week-end în vacanță după ultima etapă a play-out-ului Seriei I a Ligii a III-a. 

Reprezentantele județului Suceava și-au asigurat prezența și în următoarea ediție a Ligii a III-a după un sezon modest. Niciuna dintre cele trei formații nu a reușit la finalul sezonului regular să obțină o clasare pe locurile 1-4, astfel că Bucovina Rădăuți, FC Șoimii Gura Humorului și Șomuz Fălticeni au luptat pentru evitarea retrogradării.

Partida dintre Ceahlăul 2 Piatra Neamț și Șomuz Fălticeni au deschis vineri, 23 mai, ultima etapă a play-out-ului. Jucătorii antrenați de Vasile Prisacă au obținut cele trei puncte puse în joc după ce s-au impus cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei a fost reușit de Eduard Julei.

În ultimul derby județean al sezonului, Bucovina Rădăuți și FC Șoimii Gura Humorului au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată pe stadionul municipal din Rădăuți. După 45 de minute, tabela indica scor alb între cele două grupări, însă în actul secund Bogdan Melinte a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 53, iar Gabriel Rotaru a egalat pentru echipa pregătită de Daniel Stoica în minutul 62.

Într-un alt meci al rundei, CSM Vaslui s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-1 în fața grupării USV Iași.

Clasamentul Seriei I a Ligii a III-a: 

Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. CSM Vaslui 10 7 1 2 30-13 17 52
2. CSM Bucovina Rădăuţi 10 4 2 4 17-24 -7 39
3. ACS FC Şoimii Gura Humorului 10 6 2 2 15-10 5 34
4. ACS Şomuz Fălticeni 10 4 2 4 9-7 2 32
5. ACS USV Iaşi 10 2 3 5 13-18 -5 21
6. ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 2 10 1 2 7 9-21 -12 13

La finalul acestei ediții de campionat, USV Iași și Ceahlăul 2 Piatra Neamț au retrogradat.

 

Sursa foto: Cristian Ploșceac

 

Total
0
Shares
Related Posts