„Cucerește cele 6 turnuri ale oinei!”, cel mai antrenat proiect sportiv

Asociaţia Club Sportiv Avântul Frasin (Suceava) organizează, în perioada 29 iunie – 5 noiembrie 2023, proiectul sportiv național, „Cucerește cele 6 turnuri ale oinei!’’, prin intermediul căruia va organiza 6 competiții sportive de oină la nivel de juniori, fete și băieți. Acest proiect este finanţat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow.

Proiectul „Cucerește cele 6 turnuri ale oinei!”, presupune un turneu național de oină, organizat pe regiuni, ce vine în sprijinul copiilor din 10 comunități astfel: Frasin, Râmnicu Sărat, Băilești, Mioveni, Cașeiu, Târgu Lăpus, Gherăești, Arad, Brăila și Constanța. Acesta va atrage în competiție peste 200 copii (fete și băieți), ceea ce va facilita activități sportive sănătoase pentru vârsta lor, practicând totodată jocul de oină.

Competițiile sportive, unde vor fi cucerite cele 6 turnuri ale oinei, se vor desfășura în colaborare cu Federația Română de Oină, în ordine cronologică, după următorul program:

  • „Turnul 1 – regiunea Dobrogei” se va desfășura în localitatea Eforie Nord – Constanța, eveniment dedicat competițiilor de băieți (29 iunie – 1 iulie);
  • „Turnul 2 – regiunea Olteniei” se va desfășura în localitatea Galicea Mare – Dolj, eveniment dedicat competițiilor de fete (1-5 august);
  • „Turnul 3 – regiunea Dobrogei” se va desfășura în localitatea Eforie Nord – Constanța, eveniment dedicat competițiilor de fete (8-9 iulie);
  • „Turnul 4 – regiunea Munteniei” se va desfășura în localitatea Ilfov – Centrul Olimpic Sportiv Român Sydney 2000 Izvorani, eveniment dedicat competițiilor de fete (16-17 septembrie);
  • „Turnul 5 – regiunea Crișana” se va desfășura în municipiul Arad, eveniment dedicat competițiilor de băieți (7-8 octombrie);
  • „Turnul 6 – regiunea Maramureș” se va desfășura în localitatea Târgu Lapuș –Maramureș,  eveniment dedicat competițiilor de fete (2-5 noiembrie).

Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.

„Sportul și educația sportivă contribuie la menținerea sănătății noastre și la dezvoltarea unui stil de viață sănătos, de aceea obiectivul nostru este de a promova activitatea sportivă în viața de zi cu zi a copiilor. Asociația noastră investește și susține copiii, iar acest lucru ne este confirmat de faptul că în acest moment sunt 42 de copii și juniori ce vin la antrenament consecvent, alături de care investim timp și efort pentru o dezvoltare armonioasă și pasiune pentru sport.”, ne spune Iulian Palahniuc, preşedintele Asociației Club Sportiv Avântul Frasin.

Asociația Club Sportiv Avântul Frasin are ca scop desfășurarea de activități în ramurile sportive: oină și fotbal, respectiv selecționarea, inițierea și pregătirea de sportivi în aceste domenii, participarea la competiții sportive interne și internaționale, contribuind la promovarea ramurilor sportive mai sus menționate prin activități de promovare. Asociația colaborează cu organizațiile de același tip din țară și din străinătate, care urmăresc îndeplinirea acelorași scopuri, în vederea încheierii de acorduri și parteneriate pentru promovarea sportului.

 

Sursa foto: Federația Română de Oină

Total
0
Shares
Related Posts