Sponsori Sponsori

CSU Suceava a cedat în fața echipei de pe locul al doilea în Liga Națională de handbal masculin

Handbaliștii suceveni au încercat să-i țină piept formației Potaissa Turda, în duelul disputat în sala ”Dumitru Bernicu” a Liceului cu Program Sportiv, însă oaspeții s-au impus cu 39-36. 

Înfrângere pentru ”universitarii” suceveni în cea de-a șasea etapă a Ligii Naționale de handbal masculin. Handbaliștii antrenați de Bogdan Șoldănescu au pierdut duelul de pe teren propriu în compania grupării Potaissa Turda, echipă neînvinsă în acest sezon al Ligii Naționale. Oaspeții au câștigat cu 39-36 după ce la pauză tabela arăta un avantaj de un gol pentru ardeleni, 19-18. Cei mai buni marcatori ai CSU Suceava au fost: Vencel Csog (7 goluri), Cosmin Lupu (7 goluri) și Botond Balazs (6 goluri).

CSU Suceava: Dragoș Padovei, George Șelaru – Codrin Dascălu, Botond Balazs (6 goluri), Bogdan Florian Niculaie, Andrei Cifor Bruj, Alexandru Bologa (2 goluri), Codrin George Radu, Cosmin Constantin Lupu (7 goluri), Amin Yousefinezhad (3 goluri), Sorin-Paul Grigore, Vencel Csog (7 goluri), Marian-Cătălin Zarițchi (3 goluri), Leonar Ștefan (1 gol), Claudiu Andrei Lazurca (4 goluri) și Ștefan Adrian Tîrzioru (3 goluri). 

Clasamentul Ligii Zimbrilor: 

În runda următoare, CSU Suceava va evolua, în deplasare, în compania echipei Minaur Baia Mare. Băimărenii se confruntă cu probleme financiare serioase, mai mulți jucători au părăsit echipa din nordul țării, însă acest lucru nu schimbă foarte mult situația de pe hârtie.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Ploșceac

Total
0
Shares
Related Posts