Cetatea 1932 Suceava a pierdut primul test al verii, scor 1-3, în fața colegei de eșalon, FC Șoimii Gura Humorului, într-un meci amical disputat sâmbătă, 26 iulie, pe stadionul Areni, în fața a circa 300 de spectatori.
Partida a fost un bun prilej pentru antrenorii Dorin Goian (Cetatea 1932) și Bogdan Pantea (FC Șoimii) de a testa toți jucătorii din lot, fiecare dintre cele două echipe aliniind formule de joc diferite în cele două reprize.
Formația pregătită de Dorin Goian, Ionuț Plămadă și Andrei Ițco a deschis scorul în minutul 72, prin Alexandru Anton, care a trimis perfect un șut sub bara porții humorene. Replica echipei lui Pantea a venit imediat, iar Mugur Florescu a restabilit egalitatea după doar trei minute, în urma unui corner bine executat. În minutul 79, Andrei Aioanei a adus-o pe Șoimii în avantaj, cu un șut din marginea careului. Scorul final a fost stabilit în minutul 88 de Vlad Ilie, care a finalizat cu sânge rece un contraatac rapid.
Cetatea 1932 Suceava a început partida în formula: Apetrei – Panciuc, David, Perju, Nițu, Ghedrouțan, Marian, Ungurianu, Bai, Netbai, Zaharia. Rezerve: Strizu, Grosu, Chelari, Ciobanu, Balgiu, Tucaliuc, Anton, Codreanu, Gorovei, Savin.
FC Șoimii Gura Humorului a aliniat umrătorul prim ”11”: Luca – Alecsandru, Crețu, Florescu, Magazin, Sahlean, Popovici, Grosu, Ștefănescu, Mihalciuc, Șter. Rezerve: Dubină, Golofca, Fulop, Pop, Marcu.
Pentru Cetatea 1932 a fost primul joc de pregătire, în timp ce FC Șoimii au disputat al doilea joc. Prima partidă a humorenilor a fost în compania echipei Bucovina Rădăuți, iar atunci au cedat cu scorul de 1-0.


