Proaspăta campioană a Seriei I din Campionatul Național U17 și câștigătoare a Cupei României la această categorie de vârstă a participat în perioada 5-8 iunie la un stagiu de pregătire organizat la Cluj-Napoca.
Pe parcursul turneului, echipa pregătită de profesorul Răzvan Bîgu a disputat trei jocuri de verificare în compania unor adversari puternici, menite să ofere continuitate procesului de pregătire și să le permită tinerilor fotbaliști să își demonstreze calitățile în fața unor cluburi importante.
Sucevenii au remizat în primul meci, scor 1-1, cu formația CFR Cluj U15-U16, iar în cea de-a doua partidă au încheiat la egalitate, tot 1-1, cu Sticla Arieșul Turda. În ultimul joc al turneului, LPS Suceava a întâlnit echipa de tineret a clubului CFR Cluj, cedând cu scorul de 0-4 în fața unei formații alcătuite din jucători mai mari ca vârstă și cu experiență superioară.
Dincolo de rezultatele înregistrate pe teren, participarea la acest turneu a avut și un alt obiectiv important. Mai mulți antrenori din cadrul academiei CFR Cluj au urmărit evoluția fotbaliștilor suceveni. Printre jucătorii care au lăsat o impresie foarte bună staff-ului tehnic al clubului ardelean s-au numărat Vlad Murariu, Alessio Găitan, Fabian Cucoș, Iustinian Florea, Alin Hrușcovschi și Luca Timoficiuc.
Pentru formația antrenată de Răzvan Bîgu, sezonul 2025-2026 a fost unul excepțional. LPS Suceava a câștigat Seria I a Campionatului Național U17 fără să cunoască gustul înfrângerii și a completat un an de vis prin cucerirea Cupei României U17, după victoria spectaculoasă cu Sporting Cluj, scor 5-4, din finala disputată la Buftea.
Galerie foto







