Sponsori Sponsori

ACS Juniorul Salcea își încheie activitatea, iar Liga a IV-a Suceava pierde o echipă valoroasă

Fotbalul județean sucevean primește o veste tristă: ACS Juniorul Salcea, una dintre cele mai competitive și apreciate formații din Liga a IV-a, își încheie activitatea competițională după doar trei ani de existență.

Decizia, anunțată oficial de conducerea clubului, vine pe fondul lipsei sprijinului din partea autorităților locale și al imposibilității de a dispune de o bază sportivă omologată în orașul Salcea.

Într-un interval scurt, Juniorul Salcea a reușit să scrie o poveste de succes în peisajul fotbalului sucevean:

  • În primul sezon, a reușit promovarea în Liga a IV-a

  • În al doilea an, echipa s-a clasat pe locul 2, fiind foarte aproape de titlul județean.

  • În sezonul 2024–2025, considerat cel mai dificil de până acum, Juniorul a încheiat pe un meritoriu loc 3, în spatele unor formații cu bugete și resurse superioare.

Pe teren, Juniorul Salcea a arătat calitate, disciplină și determinare, oferind meciuri spectaculoase și înfruntând cu onoare chiar și echipele de top. În afara terenului, clubul a reprezentat un exemplu de pasiune și spirit comunitar, fiind susținut cu entuziasm de suporteri devotați și de câțiva sponsori locali care au crezut în proiect.

Din păcate, fără o bază proprie și fără implicarea concretă a administrației locale, echipa a fost nevoită să dispute meciurile „în exil”, pe terenuri din afara localității. În ciuda acestor greutăți, jucătorii și stafful tehnic au dus mai departe cu demnitate numele Salcei în competițiile județene.

Liga a IV-a Suceava pierde astfel nu doar o echipă de clasament, ci și un proiect care a dovedit că, și fără resurse mari, se pot obține rezultate frumoase atunci când există pasiune, caracter și atașament față de comunitate.

Total
0
Shares
Related Posts