Turul județului la fotbal revine în aprilie cu noi provocări

Proiectul ”Turul județului la fotbal” vine cu noi provocări de săptămâna viitoare. 

Zilele trecute colegul meu, Lucian Acxanei anunțase o nouă inițiativă în cadrul proiectului ”Turul județului la fotbal” prin care ne dorim ca pe parcursul episoadelor pe care le realizăm să ne facem o idee asupra jucătorilor din Liga a IV-a și Liga a V-a, iar la finalul campionatul să organizăm o selecție cu cei mai buni jucători din ligile județene care vor avea ocazia să se remarce în cadrul unor jocuri cu reprezentativele Sucevei din eșalonul al treilea.

Ne-am gândit că acest lucru ar putea fi benefic atât pentru formațiile sucevene cu pretenții care pot vedea la joc cei mai buni jucători din Liga a IV-a și Liga a V-a, dar și pentru publicul sucevean căruia îi oferim astfel să vadă poate unii dintre viitorii jucători ai unor echipe de top din România.

Totodată, aceste jocuri vor avea și un scop caritabil prin care banii strânși din bilete vor fi donați unor persoane aflate în situații nu tocmai plăcute. Ca și locație ne-am gândit că stadionul Areni ar fi cel mai potrivit. Și cu siguranță vor mai fi și alte surprize plăcute pentru cei prezenți.

Această inițiativă nu-și propune ca echipa realizată din jucători de Liga a IV-a și Liga a V-a să fie una propriu-zisă, ci să fie un alt mod de a face mare fotbalul mic.

Ne-am propus ca în cadrul acestui joc nu doar să avem cei mai buni 18 jucători din Liga a IV-a și Liga a V-a ci și un staff.

Ne-am dori ca toată lumea să răspundă acestei provocări și să se alăture unui proiect unic în județul Suceava.

PS: De săptămâna viitoare revenim pe terenurile din județul Suceava pentru a face mare fotbalul mic.

PSS: Mulțumim partenerilor noștri: Asociația Județeană de Fotbal Suceava, NEst-TV Channel, Ayan Construct și Marius Girigan Photography.

Pentru cei care nu au văzut care sunt regulile pentru acest an din cadrul proiectului ”Turul județului la fotbal” pot arunca o privire pe link-ul următor:

https://sportsv.ro/reguli-noi-in-cadrul-proiectului-turul-judetului-la-fotbal/

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts